Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a vorbit ieri despre una dintre cele mai dezbătute situaţii din România, cea a lui Liviu Dragnea. Aceasta consideră ca nepotrivită şi ipocrită atitudinea celor din PSD Suceava care încearcă să ia, din nou, apărarea fostului lider de partid, Liviu Dragnea, condamnat pentru că a folosit în interesul partidului fonduri destinate pentru protecţia copilului:
„Văd astăzi că cei de la PSD vor să răstălmăcească lucruri care sunt foarte clare în mintea românilor şi se folosesc de propunerea privind dublarea alocaţiilor pentru copii în mod nepotrivit pentru a-l apăra pe fostul lor lider, Liviu Dragnea, care a ajuns unde a ajuns exact pentru că a furat din banii copiilor”, a spus Balan.
Potrivit Cdep, Deputatul liberal a spus că expresia folosită la începutul acestui an, „Cât de cinic poţi să fii, ca să furi de la copii”, a fost folosită doar în contextul în care fostul lider PSD, pe atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, nu voia să fie dublate alocaţiile copiilor în condiţiile în care era judecat pentru că a folosit fonduri de la Protecţia Copilului pentru a plăti angajate de la partid:
„Văd că acum PSD Suceava, cu ipocrizia cunoscută, a adaptat această expresie şi spune „Cât de cinici puteţi fi, voi care n-aţi votat dublarea alocaţiilor la copii”, în condiţiile în care Guvernul PNL va fi cel care va trebui să găsească soluţii pentru dublarea acestor alocaţii după ce Guvernul PSD a devalizat finanţele ţării”, a spus Balan.
Ioan Balan a reamintit că PNL a dublat alocaţiile copiilor de două ori, în anul 2015 şi în anul 2019, demonstrând că doreşte să asigure copiilor acestei ţări o copilărie cât mai lipsită de griji, însă a menţionat că dezastrul guvernărilor PSD din ultimii şapte ani limitează spaţiul fiscal în care se poate desfăşura noua guvernare.
„Cât de cinic poţi să fii ca să acuzi PNL după ce tu, PSD, ţi-ai bătut joc de finanţele ţării?”, s-a întrebat Ioan Balan.