Reclamă

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat vineri că a analizat rezultatele alegerilor împreună cu liderii filialelor județene, iar cifrele „reconfirmă PNL ca fiind cel mai puternic partid de dreapta din România”. La finalul unei ședințe care a durat peste șase ore, liberalii au stabilit că vor avea propriul candidat la alegerile prezidențiale.

„Am avut o analiză a rezultatelor și, sigur, am plecat de la datele pe care le avem astăzi de la BEC. Discutăm despre scorul politic al PNL, de peste 30%, și un număr de 2,5 milioane de voturi”, a declarat Nicolae Ciucă vineri.

El le-a mulțumit celor care au votat PNL, dar și celor care au ales candidații altor partide și care, la următoarele alegeri, „vor cântări și vor vedea toate realizările pe care PNL le-a realizat în administrația locală și la guvernare”.

„Acest vot totodată reconfirmă PNL ca fiind cel mai puternic partid de dreapta din România”, a mai declarat Ciucă, citat de News.ro.

„Am avut dialog și am lăsat fiecare președinte de filială să-și exprime propria analiză, propriul punct de vedere. La final am avut o discuție legată de perspectiva alegerilor viitoare”, a anunțat liderul PNL.

Ciucă a anunțat că toți președinții de filială au stabilit, în unanimitate, ca liberalii să aibă propriul candidat la alegerile prezidențiale.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro