Reclamă

Ilie Bolojan a confirmat într-un interviu pentru Digi24 că Partidul Național Liberal (PNL) își menține sprijinul pentru Crin Antonescu în cursa prezidențială, subliniind necesitatea urgentării calendarului electoral și modificării legislației astfel încât un candidat independent să poată numi reprezentanți la secțiile de votare.

Bolojan a făcut o serie de clarificări referitoare la anunțul lui Crin Antonescu, care și-a suspendat temporar candidatura. Prima preocupare vizează stabilirea cât mai rapidă a unui calendar electoral eficient. „Avem la dispoziție 75 de zile pentru a stabili un calendar înainte de alegeri. Dacă dorim alegeri până de Paști, turul doi trebuie organizat înainte de Florii, pe 6 aprilie. Primul tur ar fi pe 23 martie și săptămâna viitoare Guvernul trebuie să adopte hotărârea privind calendarul alegerilor,” a declarat Bolojan.

Liderul PNL a menționat că actuala legislație electorală nu permite candidaților independenți, chiar dacă au susținerea partidelor parlamentare, să aibă reprezentanți la secțiile de votare. „Dacă aceste aspecte legislative nu vor fi rezolvate, alegerile vor fi amânate după Paști și se vor desfășura cel mai devreme în luna mai”, a adăugat el.

Pe lângă calendarul electoral, Ilie Bolojan s-a referit și la desemnarea candidatului comun. „Desemnarea se va face în forurile interne ale fiecărui partid. PNL va convoca Consiliul Național în zilele următoare, cel mult șapte zile, pentru a formaliza susținerea lui Crin Antonescu,” a explicat Bolojan.

Liderul liberal a subliniat că nu există nicio problemă în susținerea candidaturii lui Antonescu și a apreciat atitudinea acestuia privind campania. „Este necesar ca un candidat să aibă un staff de campanie să-și stabilească logistica de comun acord cu partidele, asigurând astfel prioritatea acestei candidaturi. Totodată, partidele de guvernământ trebuie să se ocupe serios și de activitatea guvernamentală,” a conchis Bolojan.

PNL reiterează astfel sprijinul pentru Crin Antonescu, propunând ajustări legislative și organizarea rapidă a calendarului electoral pentru buna desfășurare a alegerilor prezidențiale.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro