Reclamă

O mare verde în sudul litoralului. Aceasta este imaginea pe care turiștii o văd când ajung în zona respectivă. Toți se plâng de priveliștea absolut dezagreabilă, dar și de mirosul urât. Autoritățile se confruntă însă cu mari dificultăți în ceea ce privește gestionarea unei astfel de situații.

Sudul litoralului plin de alge putrezite blocate la malul mării

Tone de alge putrezite au invadat plajele, afectând serios perioada de de relaxare și distracție a turiștilor. Mirosul greu de suportat și aspectul neplăcut al plantelor alunecoase îi împiedică pe turiști să se bucure de plajă în condiții normale. De intrat în apă nici nu poate fi vorba pentru că este o adevărată aventură. Cei mai curajoși se aventurează să își facă loc printre algele putrezite pentru a se bucura de mare.

Administratorii plajelor au încercat să rezolve situația cu plase improvizate sau greble. Din nefericire, volumul mare de alge face misiunea aproape imposibilă. Motivul pentru care ne confruntăm cu un astfel de fenomen spun biologii sunt temperaturile ridicate. Acestea duc la dezvoltarea masivă a algelor în mare.

Afectate în acest sens sunt mai multe zone din sudul litoralului. O problemă majoră în acest sens este stațiunea Venus. Numeroși turiști cazați aici se plâng de faptul că sunt nevoiți să renunțe la scăldat din cauza bordurii de alge formată la mal.

Autoritățile susțin că deși ies zilnic cu utilaje pe plajă care să curețe zona, problema persistă.  Situații de acest gen sunt întâlnite inclusiv în Mamaia. De asemenea și în această stațiune, algele sunt greblate cât se poate de des. Cu toate acestea, eforturile nu au rezultatele așteptate.

În străinătate, autoritățile au un mod diferit de a aborda problemele de acest gen. De cele mai multe ori sunt montate plase uriașe în larg care au rolul capturării algelor. În cazul Mării Negre, un astfel de demers ar afecta dramatic mediul marin.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro