Platforma X, fosta Twitter, amendată de UE pentru încălcarea legislației privind rețelele sociale

Platforma X, fostă Twitter, deținută de Elon Musk, riscă amenzi semnificative din partea Uniunii Europene pentru nerespectarea legislației europene privind rețelele sociale, potrivit Politico.
Comisia Europeană a anunțat vineri că X a încălcat Legea privind serviciile digitale (DSA), care a fost implementată în acest an pentru a controla mai bine conținutul online. Platforma a fost monitorizată de UE încă de la preluarea companiei de către Musk în 2022.
Comisia Europeană supraveghează activitatea platformei X și a altor douăzeci dintre cele mai mari platforme online din lume, inclusiv Facebook și YouTube. Ancheta oficială asupra platformei X a fost deschisă în decembrie 2023 și reprezintă prima investigație la adresa acesteia.
Concluziile preliminare ale investigației relevă că decizia de a permite oricui să plătească pentru a obține bife albastre înșeală utilizatorii, creând impresia falsă că anumite conținuturi sunt de încredere, când în realitate nu sunt. Inițial, bifele albastre aveau rolul de a verifica utilizatori precum oficiali guvernamentali, persoane publice și jurnaliști, în eforturile de a limita dezinformarea, dar politica a fost schimbată de Musk, permițând oricui să achiziționeze aceste bife.
Bruxelles a subliniat că platforma X nu a respectat DSA în mai multe domenii, cum ar fi interdicția de a utiliza tehnici înșelătoare pentru a manipula comportamentul utilizatorilor, transparența în publicitate și permiterea accesului adecvat la date pentru cercetători.
X are dreptul de a se apăra împotriva acuzațiilor și de a propune măsuri pentru a atenua preocupările UE.
Încălcările DSA ar putea duce la amenzi de până la 6% din veniturile globale ale X.
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨