Plajele rămân închise! Aceasta este vestea tristă pentru românii care abia așteptau data de 15 mai. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Acesta a explicat și în ce condiții vor putea merge românii la mare sau la munte, începând de vineri, 15 mai.
Deși declarația pe proprie răspundere nu va mai fi necesară în interiorul localității, Nelu Tătaru a explicat că în afara localității se va circua diferit. Românii vor ieși din localitate doar cu motive bine întemeiate și declarate. De altfel, declarația rămâne în aceste condiții.
Plajele rămân închise, dar nu pentru toți românii
„Ieșirea din localitate va fi făcută doar pe un motiv foarte bine întemeiat: să-ți vizitezi o rudă bolnavă, să mergi cu un copil la un doctor, să ieși chiar și într-un sport individual, să mergi la un pescuit, să vizitezi o proprietate pe care o ai într-o altă localitate.
Dacă ai o proprietate la mare, poți să mergi la mare. Plajele nu vor fi deschise – nu ai terase, nu ai nimic. Dacă ai o proprietate la munte, poți merge”, a spus Nelu Tătaru, potrivit antena3.
Parcurile se redeschid, însă nu pentru copii
Ministrul a mai vorbit și despre redeschiderea parcurilor și permiterea organizării de picnicuri în aer liber. Potrivit acestuia, autoritățile recomandă redeschiderea parcurilor. Ce nu se vor deschide însă sunt locurile de joacă. Această decizie este luată în primul set de măsuri și s-ar modifica doar pe parcurs.
„Picnicurile în aer liber sunt permise dacă nu ieșim din localitate. Parcurile nu le-am închis noi. Au fost închise de autoritățile locale. Recomandarea este să le redeschidă, dar nu și locurile de joacă”, a susținut Nelu Tătaru.
El este de părere că trebuie să intrăm în normalitate, dar gradual, precaut, controlat. Tătaru a mai explicat și că aceasta este doar o primă etapă a măsurilor de relaxare luate după 15 mai. În timp, aceste măsuri pot suferi modificări.
„Am înțeles că este o răbdare ajunsă la limită, am înțeles că suntem totuși pe un trend descendent al acestei curbe și am înțeles că lumea a trecut printr-un moment care trebuie gestionat foarte bine.
Este un prim moment pe care eu îl consider mai important decât gestionarea sărbătorilor pascale.
Este un moment în care lăsând libertatea de a ieși în oraș, în localitate, lăsând sporturilor individuale, lăsând libertatea de a merge la un salon de îngrijire corporală sau un stomatolog – unde suntem totuși într-o specialitate unde avem o aerosolorizare importantă, o răspândire importantă – dar, conștientizând anumite măsuri, suntem într-o primă etapă unde intrăm într-un normal.
Asta va avea loc gradual și progresiv. Se va face cu o monitorizare a celor 14 zile, după cum recomandă și OMS”, a subliniat Tătaru.
Potrivit declarațiilor ministrului Sănătății, după fiecare interval de două săptămâni, ar putea apărea noi măsuri de relaxare, totul în funcție de numărul de îmbolnăviri de covid de pe teritoriul țării.