Reclamă
Sos delicios pentru pizza:
Ingrediente:
- 2 linguri ulei de măsline
- 1 – 2 căței de usturoi, curățați și tăiați felii subțiri (sau tocați mărunt)
- 2 conserve x 400 g roșii întregi decojite, de calitate bună
- 1 – 2 lingurițe de zahăr (pentru a neutraliza aciditatea din roșii)
- 1/2 linguriță oregano uscat (opțional)
- o mână frunze de busuioc proaspăt
- sare de mare și piper negru, proaspăt râșnit
Mod de preparare:
- În lipsa busuiocului proaspăt, putem folosi 1 linguriță și jumătate de busuioc uscat, adăugat odată cu roșiile.
- Încălzim ușor o tigaie sau o cratiță mică cu baza dublă, apoi adăugăm uleiul de măsline și usturoiul asezonat cu o ciupitură de sare. Sotăm 1 – 2 minute la foc minim, adăugând câteva frunze de busuioc la jumătatea timpului — avem grijă să nu se rumenească usturoiul.
- Prin această metodă dispare gustul iute al usturoiului, totodată lăsându-și aroma plăcută în uleiul de măsline, care ulterior va fi absorbită de roșii.
- În continuare adăugăm roșiile (strivite în mână sau tocate), frunzele de busuioc (chiar și tulpini, pe care le vom scoate ulterior), zahărul și oregano, opțional. Asezonăm cu sare și piper, apoi fierbem sosul de roșii 20 – 25 de minute la foc încet, fără capac.
- După preferințe, putem obține o textură mai fină a sosului de pizza, strecurând sosul printr-o sită cu găuri mari sau o una mai fină (presăm pulpa de roșii cu ajutorul unei linguri) — eu nu l-am strecurat, textura pulpei de roșii fiind mai gustoasă pe foaia de pizza.
Pizza fără blat
Pizza cu multe ingrediente și blat de ouă
- 4 ouă
- 4 linguri făină
- 4 linguri ulei
- 80 gr cabanos (2 buc)
- 120 gr salam sau parizer
- 100 gr ciuperci
- 3 linguri ketchup
- ardei roșu
- cașcaval
-
Ouăle se bat cu mixerul într-un bol mai mare, se adaugă apoi uleiul și treptat făină. După ce devine că și o crema mai groasă se adaugă oregano și ketchup-ul,apoi ciupercile tăiate mărunt și cabanosul și salamul.
-
Într-o tavă se pune foaie pergament și apoi se pune aluatul obținut,se rade cașcaval deasupra,eu de preferință pun mai mult cașcaval și ardeiul roșu tăiat felii, și se bagă la cuptorul încins în prealabil.
-
Se verifică în felul următor: se scoate tava afară și se ridică de un colț foaia de pergament,dacă blatul este rumen înseamnă că s-a făcut
Reclamă