Pizza capriciosa
Pizza
Pentru blat
- 300 g făină
- 120 ml apă caldă
- 10 g drojdie proaspătă
- 2 linguri ulei de măsline
- 1 lingură zahăr
- sare
Pentru topping
- 1 ceașcă suc de roșii
- 1 linguriță oregano
- 120 g măsline fără sâmburi
- 80 g șuncă
- 30 g prosciuto
- 100 g ciuperci
- 150 g mozzarella
- sare&piper
-
Într-o ceașcă punem drojdia cu zahărul, o lingură de făină și le acoperim cu 2-3 linguri apă caldă. Amestecăm puțin, apoi lăsăm să crească.
-
Pregătim într-un vas făină amestecată cu sare. Facem o gaură în mijlocul făinii și turnam maiaua (drojdia crescută în ceașcă).
-
Amestecăm făină cu maiaua, turnam restul de apă caldă și uleiul. Frământăm aluatul câteva minute, până devine neted și nu se mai lipește de mâini. Îl lăsăm în vas, acoperit cu un prosop, să crească cam o ora.
-
După ce aluatul a dospit, îl luăm din vas și îl punem pe blatul de lucru, peste care am presărat făină. Îl mai frământăm puțin, apoi îl întindem cu sucitorul, lăsând un aluat de 3-4 mm grosime și un diametru de aproximativ 30 cm.
-
Punem aluatul în tavă de pizza, pe hârtie de copt (pe această o vom ungem cu foarte puțin ulei de măsline). Acoperim blatul cu un strat de suc de roșii, presăram oregano, sare și piper, apoi aranjăm șuncă, prosciuto, ciupercile și măslinele.
-
Acoperim cu mozzarella și dăm la cuptor pe programul de pizza (sau la 220°C) pentru aproximativ 20 -25 de minute.