Reclamă

O pisică maidaneză a fost chinuită de trei tineri la Reșița, după ce aceasta i-ar fi zgâriat. Poliția s-a sesizat în urma postării imaginilor pe rețelele sociale.

Cei trei tineri au găsit pisica în scara unui bloc, unde aceasta era hrănită ocazional de locatari. În momentul în care s-au jucat cu pisica, aceasta i-ar fi zgâriat. Ca represalii, tinerii au lovit și chinuit pisica fără milă. Scena a fost filmată, iar imaginile au fost postate pe rețelele sociale, stârnind indignare.

Poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu după vizualizarea imaginilor. ”În urma vizualizării unor imagini postate în mediul online în care apar 3 tineri care maltratează o pisică, poliţişti de la Biroul pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu privind săvârşiria infracţiunii de schingiuirea animalelor”, a transmis IPJ Caraş-Severin, citat de News.ro.

Conform legii, dacă vor fi găsiți vinovați, tinerii ar putea fi pedepsiți cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă pentru „rănirea cu intenție a animalelor”.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro