Pictorul italian Gregorio Mancino a schimbat radical viața copiilor din Bucuresti

Data actualizării: 24/09/2019

Gregorio Mancino este ambasador UNICEF și cel care a înveselit copiii de la un spital din București prin arta sa.  El este foarte încântat de faptul că desenele lui aduc zâmbete pe fața copiilor. Aceatsa a fost prezent două zile la București, pentru a decora în culori vesele spațiul de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alfred Rusescu”.

De cand se știe, el umblă peste tot în lume pentru a bucura ochiul și sufletul oamenilor de pretutindeni. Gregorio Mancino are 56 de ani și locuiește în Milano, dar iubește să își facă cunoscută vocația peste tot în lume. El este un adevărat artist care pictează în spații neconvenționale, spitale, cămine de bătrâni, școli, biblioteci, centre comerciale si chiar închisori.

Fantezia de care dă dovadă și energia pe care o emană lucrările lui sunt cele care conving încă de la primul contact vizual. Rolul picturilor lui este acela de a face fericiți copii și adulți suferinzi, care trec printr-o perioadă grea a vieții lor.


În două zile, italianul a decorat holurile și saloanele spitalului în culori vii, cu albinuțe, fluturi, balene, baloane, flori, copaci totul sub un cer senin, pentru a crea o atmosferă optimistă într-un spațiu trist și apăsător. El consideră că misiunea lui pe acest pămant este să aducă zâmbete și bucurie oamenilor aflați la nevoie.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨