Iubitorii de artă, dar și fanii lui Freddy Mercury au ocazia să pună mâna pe o parte din averea lăsată de legedarul solist al trupei Queen. O celebră casă de licitații din Londra scoate la vânzare peste 3.000 de piese de colecție, așa că admiratorii și pasionații au de unde alege.
Au trecut 32 de ani de la moartea lui Freddy Mercury. Aceasta a scris o filă importantă pentru istoria muzicii, iar performanțele sale sunt greu de egalat. Freddy s-a stins din viață din cauza unei infectări cu HIV, dar a lăsat în urmă lui o avere care nu poate fi măsurată. Și, totuși, unele obiecte de-ale sale sunt scoase la licitație pentru publicul larg.
Licitația este organizată în Londra de către faimoasa casă Sotherby’s. Tot ei sunt cei care au licitat și colierul cu piatră rară al Prințesei Diana. Colier care a ajuns în posesia lui Kim Kardashian. Acum, aceștia au scos la licitație peste 3.000 de obiecte de aparțin lui Freddy Mercury.
Freddy Mercury continuă să trăiască prin piesele sale
Astfel, cei interesați pot pune mână pe o parte din ceea ce a însemnat Freddy Mercury ca om, dar și ca artist. De la haine, la mobilier, la instrumente muzicale și chiar versuri scrise de mână, toate sunt disponibile pentru a fi licitate.
Suma de la care pornește licitația este una mică și anume, 20 de lire sterline. Însă, având în vedere că printre miile de obiecte se află și pianul la care a compus celebra melodie „Bohemian Rhapsody”, prețul crește. Pianul este vedeta licitației dedicată solistului din trupa Queen. Tocmai de aceea, prețul de vânzare al acestuia pornește de la 3 milioane de lire sterline.
Tot anul acesta, la vânzare a mai fost scoasă și una dintre casele artistului. Aceasta s-a aflat în posesia uneia dintre cele mai bune prietene ale lui.