Reclamă

Au trecut câteva luni de la decesul lui Petrică Mâțu Stoian însă apele nu s-au liniștit încă. Se pare că familia regretatului artist continuă războiul cu Doru Gușman, impresarul acestuia. Cele două părți și-au aruncat cuvinte grele și deși părea că lucrurile se liniștiseră, se pare că se iese din nou la atac. Avocata familiei artistului a făcut noi declarații și a anunțat că impresarul acestuia o să fie reaudiat.

Carmen Obârșanu, avocata familiei lui Petrică Mâțu Stoian, a făcut noi declarații despre ancheta în ceea  ce privește decesul artistului. Aceasta susține că lucrurile au fost tratate cu superficialitate, iar cauza decesului rămâne una suspectă. În acest sens, Carmen Obârșanu a cerut părerea mai multor medici și a o reaudiere a impresarului.

Mai mult, în cadrul unei emisiuni de televiziune, aceasta a vorbit și despre presupusa avere pe care cântărețul o aveam și care se pare că este de negăsit.

„A fost o totală pierdere de viață omenească, în condițiile în care putea fi preîntâmpinată. De aceea spun că toți medicii sunt vinovați de moartea acestui om. Să vedem la ce spectacole a fost dus. Se spune că fiica domnului Gușman, fiind medic, avea cunoștință de afecțiunea pe care o avea Mâțu Stoian. De ce a încălcat legea? În momentul în care un medic știe că un pacient are Covid-19, primul lucru este să-l îndrume la un medic de specialitate.

Eu niciodată nu am discutat cu dânsul (n.r. Doru Gușman), dar o să cer să fie reaudiat. Ceea ce mi s-a părut în dosarul acesta de urmărire penală – că audierile au fost superficiale. Mie mi se pare că omul acesta (n.r. Petrică Mâțu Stoian) a fost foarte folosit. Poate și inconștiența pe care au avut-o și boala după bani. Așa mulți (n.r. bani) pe care ar fi trebuit să-i aibă nu prea îi găsim. Aici sunt și probleme”, a declarat Carmen Obârșanu, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Petrică Mâțu Stoian se răsucește în mormânt! Ce decizie a luat familia regretatului artist, în privința lui Doru Gușman
Social media

Avocata familiei lui Petrică Mâțu Stoian iese la atac

Mai  mult, avocata familiei lui Petrică Mâșu Stoian s-a arătat deranjată de felul în care s-a desfășurat ancheta până acum. Aceasta susține că medicii au avut o mare parte din vină și nici până acum lucrurile nu au fost lămurite, așa că „lupta” va continua.

„Păi dacă după moarte cer părerea unor specialiști, de ce nu ai cerut-o când încă se mai putea salva viața omului? De ce nu au cerut-o atunci, în ziua în care a fost dus la spital?

Am citit declarațiile medicilor care au fost audiați și vă spun sincer că sunt total incomplete. Anchetatorii nu știu ce să-i întrebe. Ce trebuia să îl întrebe pe medicul respectiv: ‘Domne, ce ați făcut ca să salvați viața pacientului?’. Dar anchetatorul l-a lăsat să declare ce vrea. Medicul a spus ce prevede cursul de medicină să facă, nu ce i-a făcut el”, a declarat Carmen Obârșanu


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro