Reclamă

Fără doar și poate, viața amoroasă a lui Tzancă Uraganu a fost unul dintre cele mai controversate subiecte în ultima vreme. În timp ce fanii se gândeau că există cale de împăcare între el și Lambada, având în vedere speculațiile apărute, artistul pare fericit alături de Marymar. Dacă în viața sentimentală a oscilat între cele două, ei bine, cea mai importantă rămâne fiica sa. Anais a împlinit ieri 4 ani, iar tatăl său a dat o petrecere cu fast. 

Tzancă Uraganu a organizat o mare petrecere de ziua fiicei sale

Manelistul este tare mândru de fiica sa. Artistul a dat o petrecere de zile mari, la care au fost prezenți colegi de breaslă ai acestuia. Printre cei care au întreținut atmosfera s-a numărat și Costel Biju și Bogdan de la Ploiești, iar Tzancă Uraganu nu s-a uitat la bani când a dat dedicații. Micuța a fost în centrul atenției și a fost îmbrăcată cu o rochiță galbenă, asemănătoare cu cea a mamei sale, Lambada.

Petrecere mare în familia lui Tzancă Uraganu! Fiica manelistul, Anais, a împlinit 4 ani
Instagram

Așa cum spuneam, a fost mare petrecere, ieri, în familia manelistului, iar darul lui Tzancă Uraganu pentru cea mică a fost unul scump. Mai exact, micuța a primit de la tatăl celebru un colier. De la această petrecere nu avea cum să lipsească mezinul familiei, care a fost îmbrăcat cu haine de firmă. Nici meniul nu a fost neglijat de artist. Invitații s-au bucurat de preparate alese și de un candy bar.

Și iubita manelistului, Alina Marymar, i-a transmis gândurile sale bune micuței într-un mesaj postat pe Instagram. Internauții au fost surprinși să vadă că bruneta are o relație așa bună cu fiica pe care o are manelistul cu prima iubire, Lambada.

„La mulți ani, Anaysa, cea mai frumoasă floare! Să fii sănătoasă și fericită toată viața! Inimioară mică”, a scris Alina Marymar într-un mesaj postare de pe Instagram.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro