În urmă cu un an viața lui Nicole Cherry s-a schimbat radical.

Aceasta a devenit mămică pentru prima dată, iar micuța Anastasia a ajuns în viața ei. Timpul a trecut repede, fetița a împlinit un an, așa că a fost rost de mare sărbătoare. Artista a organizat o petrecere pe cinste și i-a rupt turta micuței Anastasia.

Fiica lui Nicole Cherry a împlinit un an, iar evenimentul a fost sărbătorit cu fast. Artista i-a rupt turta micuței, iar totul s-a întâmplat într-un cadru de poveste. Nicole Cherry a organizat o petrecere de zile mari, iar tema a fost „Alice în Țara Minunilor”. Cele două au purtat ținute identice cu cele ale cerbului personaj, iar distracția și cadourile au curs.

Micuța Anastasia și-a ales și profesia. Așa cum este tradiția fetița artistei a trebuit să aleagă de pe tavă trei obiecte, ce îi vor determina parcursul în viață. Anastasia nu a stat mult pe gânduri și a ales un parfum, o seringă și un ceas. Ceea ce înseamnă potrivit cântăreței că fiica ei va deveni „o doctoriță parfumată și punctuală”.

„Nu am apucat încă să îi cumpăr cadou, pentru că am fost numai prin concerte, dar m-am ocupat foarte mult de petrecerea ei. Bunicii i-au cumpărat hăinuțe, jucării. Vom avea o doctoriță parfumată și mereu la timp la job, punctuală. A ales și microfonul. Am fost surprinși că nu a ales banii, pentru că acasă cum prinde portofelul scoate orice din el. Contează să fie sănătoasă.”, a spus Nicole Cherry.

Petrecere mare în familia lui Nicole Cherry! Artista i-a rupt turta fiicei sale. Micuța Anastasia și-a ales profesia
Instagram

Nicole Cherry, viața de mămică

Nicole Cherry este o mămică fericită și împlinită. Micuța Anastasia i-a schimbat prioritățile în viață, însă nu se plânge. Vedeta reușește să îmbine cariera de artist cu viața de mămică. Deși se trezește în repetate rânduri în fiecare noapte, cântăreața are energie pentru toate. Însă, atunci când nu mai poate are și ajutoare cărora le mai pasează din treburi. Mama artistei și partenerul acestei sunt mereu acolo când este nevoie de ei.

„Eu zic că mă descurc destul de bine. Având în vedere că o am pe mama, care mă ajută extraordinar de mult cu fetița. La fel și Florin, este un tată prezent în viața ei. Am reușit până acum foarte bine să împac și cariera, dar și viața de mămică. Să fiu prezentă și în toate momentele importante pe care Anastasia le are și să o ajut să crească frumos.

Cred că și de acum înainte vom reuși să facem treabă bună. Pentru că sunt o persoană echilibrată și am învățat de mică să-mi organizez timpul în așa fel încât să pot să fiu peste tot. Să nu lipsesc de la lucrurile importante și din viața oamenilor importanți. Asta contează, cred, cel mai tare.”, declara Nicole Cherry.