Peste jumătate dintre români consideră că alegerile din acest an – locale, europarlamentare, prezidenţiale, parlamentare – vor fi organizate corect, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.
Sondajul arată că 57,8% dintre români cred că alegerile europarlamentare şi locale de anul acesta vor fi organizate mai degrabă în mod corect, 38,2% consideră că vor fi organizate mai degrabă în mod incorect, iar 4% nu ştiu sau nu răspund.
În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, 58,1% dintre respondenţi sunt de părere că acestea vor fi organizate corect, 37,6% cred că vor fi organizate incorect, iar 4,3% nu ştiu sau nu răspund.
În schimb, în cazul alegerilor parlamentare, procentul celor care nu cred în corectitudinea scrutinului este cel mai ridicat. Astfel, 54,5% dintre cei intervievaţi consideră că alegerile parlamentare de anul acesta vor fi organizate corect, în timp ce 41% cred că vor fi organizate incorect, iar 4,5% nu ştiu sau nu răspund.
Mai ales votanţii PSD, PNL şi ai ADU, dar şi persoanele cu educaţie superioară, locuitorii din mediul rural şi angajaţii la stat, sunt cei care consideră că alegerile de anul acesta vor fi organizate corect, indiferent de tipul acestora. Totuşi, mai ales votanţii AUR, tinerii sub 30 de ani, cei cu venituri reduse şi locuitorii din Bucureşti sunt sceptici în legătură cu corectitudinea scrutinelor.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 25 mai 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), iar volumul eşantionului a fost de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Metoda de cercetare utilizată a fost interviul prin intermediul chestionarului, iar eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95%, la un grad de încredere de 95%.