Peste 60.000 de pachete de țigări fără marcaje fiscale descoperite într-un camion cu varză

Peste 60.000 de pachete de țigări fără marcaje fiscale, evaluate la 1.350.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră de la Sectorul Petea într-un camion încărcat cu varză, informează Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației.
Conform informațiilor oferite de ITPF Sighetu Marmației, polițiștii au oprit pentru verificări un camion cu remorcă înmatriculat în Republica Moldova. „La volanul mijlocului de transport se afla un cetățean român în vârstă de 62 de ani, care transporta varză din Ungaria. Polițiștii au constatat că sigiliul vamal aplicat pe mijlocul de transport este rupt, motiv pentru care au condus camionul la sediul sectorului pentru efectuarea unui control amănunțit”, se arată în declarația oficială.
În remorcă, printre cutiile cu varză, au fost descoperite 135 de baxuri, adică 67.500 de pachete de țigări de o marcă cunoscută, fără marcaje fiscale. Valoarea estimată a acestor țigarete este de 1.350.000 de lei, ele fiind reținute pentru continuarea cercetărilor. Șoferul a declarat că nu știe nimic despre existența coletelor cu țigări în transportul său sau despre sigiliul rupt.
Acțiunea a fost susținută de lucrătorii din Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și Direcția Regională Vamală Cluj. În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru infracțiunile de contrabandă și rupere de sigilii, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨