Peste 3.000 de copii au fost programați pentru administrarea serului împotriva Covid-19. 

Vaccinarea copiilor din categorie de vârstă 5-11 ani va începe din 26 ianuarie în România. Dozele de vaccin vor ajunge cu o zi mai devreme în țară.

„Toate cele 114.000 de doze vor ajunge în România pe 25 ianuarie și vor fi distribuite către centrele regionale de depozitare, ulterior către direcțiile de sănătate publică astfel încât să fie disponibile pe 26 ianuarie dimineața în cabinetele de vaccinare”, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Pentru vaccinarea copiilor, Valeriu Gheorghiță a anunțat că sunt deschide 220 de cabinete pediatrice. La acestea se adaugă 21 de cabinete, care se pot deschide la nevoie.

Cum decurge vaccinarea copiilor în alte state europene

Cele mai multe state au început încă din luna decembrie vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani. În Franța s-a anunțat că până în data de 19 decembrie au fost vaccinați cu prima doză 1,8% din cei 5,8 milioane de copii. Doar 0,4% dintre copii au primit schema completă de imunizare. Ministerul Sănătății a transmis că aproximativ 175.000 de copii sunt vaccinați, ceea ce reprezintă 3%.

Guvernul italian a anunțat că 26% dintre cei 3.6 milioane de copii au primit o doză vaccin împotriva Covid-19.  Doar 6,45% din numărul copiilor au fost vaccinați cu ambele doze.

În Spania, până la data de 18 ianuarie 2022 au fost vaccinați 45% dintre cei 3,4 milioane de copii. Autoritățile din Portugalia au anunțat că s-au vaccinat jumătate din totalul copiilor eligibili, aproximativ 300.000.

În Germania s-au vaccinat peste 15% din copii doar cu prima doză de ser, iar schema competă au primit-o doar 6,5% din total.

În Irlanda, în mai puțin de două săptămâni a fost administrat serul la peste 10% dintre cei 480.000 de copii.

Pixabay

Ce reacții pot apărea după primirea vaccinului

La sfârșitul lunii decembrie mai multe centre din SUA au publicat o serie de documente în care se precizează reacțiile adverse apărute după ce copiii au fost vaccinați. Simptomele au fost aceleași ca și la adulți, de exemplu, durere în braț, oboseală sau dureri de cap.

„Cei mai mulți dintre copii au raportat durere la locul injectării, oboseală sau dureri de cap, mai ales după a doua doză. Aproximativ 13% dintre cei chestionați au declarat că au avut febră după rapel.” se precizează în documentul publicat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.