Peste 120 de oameni ajung la spital în Moscova din cauza botulismului

Peste 120 de persoane au ajuns la spital în Moscova, dintre care 30 sunt în stare gravă la terapie intensivă, după un focar de botulism. Viceprimarul Moscovei a declarat că viața pacienților nu este în pericol și că ‘are loc o anchetă epidemiologică’.

Autoritățile sanitare au descoperit că toate victimele consumaseră salate cu ton de la aceeași firmă de livrări la domiciliu. Firma în cauză a anunțat că a ‘început verificările la tot lanțul de aprovizionare și de producție’ și a suspendat aplicația mobilă de livrări până la finalizarea verificărilor.

Botulismul este o boală rară cauzată de toxinele produse de o bacterie și poate fi fatală dacă nu este tratată rapid. Alimentele contaminate nu prezintă gust sau miros anormal. În general, botulismul este asociat cu conservele necorect sterilizate. Simptomele apar de obicei între 12 și 36 de ore după consumul alimentelor contaminate.