Reclamă

Peste 1000 de persoane s-au adunat duminică la Belgrad pentru a denunţa neglijenţa autorităţilor şi pentru a cere demisia ministrului sârb al construcţiilor. Acest protest vine la doar două zile după moartea a 14 persoane din cauza prăbuşirii unei părţi a acoperişului exterior al unei gări din Novi Sad, situată în nordul Serbiei.

După un marş pe străzile capitalei Serbiei, manifestanţii s-au oprit în faţa Ministerului Construcţiilor, Transporturilor şi Infrastructurii, unde au ţinut un minut de reculegere pentru a aduce un omagiu victimelor.

Pavle Jaksic, un protestatar, a declarat pentru AFP: „Stăm cu toţii sub acoperişuri exterioare şi este o chestiune de timp până când ceva se va prăbuşi peste noi”.

Natasa Simeunovic, în vârstă de 26 de ani, a subliniat importanţa schimbării responsabililor: „Trebuie să se producă schimbări. Există cineva care este responsabil pentru tot, iar persoana vinovată trebuie găsită şi alungată cât mai curând posibil”. Acesta şi alţi manifestanţi au aruncat vopsea roşie în faţa ministerului, simbolizând, potrivit acestora, „mâinile roşii” ale guvernului, ca urmare a neglijenţei şi proastei gestionări a situaţiei.

Protestatarii au cerut demisia ministrului construcţiilor, transporturilor şi infrastructurii, Goran Vesic. „Cerem demisia lui Goran Vesic”, a afirmat Ivan Bjelic, unul dintre organizatorii demonstraţiei.

Biroul procurorului general din Novi Sad a informat într-un comunicat că ministrul a fost audiat sâmbătă, alături de alte 25 de persoane. Documentele ridicate de la Ministerul Construcţiilor, Transporturilor şi Infrastructurii urmează să fie analizate de experţi, iar 14 persoane au fost chemate la interogatoriu.

Gara din Novi Sad, al doilea oraş ca mărime din Serbia, a fost redeschisă parţial în iulie, după trei ani de renovare. Cu toate acestea, compania căilor ferate sârbe a informat că acoperişul exterior prăbuşit nu făcea parte din renovările efectuate.

Sâmbătă a fost declarată zi de doliu naţional în Serbia, în timp ce oraşul Novi Sad şi provincia Voivodina au decretat trei zile de doliu.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro