Perneș ar fi urmărit de cel puțin doi ani să ajungă în atenția publicului, așa că și-a încercat norocul și la alte emisiuni, doar-doar va ajunge vedetă. Există zvonuri conform cărora tânărul ar fi vrut să fie implicat într-o altă producție de la Antena 1. Ba mai mult, ar fi curtat-o pe Vulpița pentru a ajunge pe micul ecran.
Emisiunea la care tânărul și-ar fi dorit să participe
De-a lungul lunilor petrecute în casa „Mireasa”, fanii au tot spus că Perneș a venit pentru a deveni cunoscut și nicidecum pentru a-și găsi o iubită. Tânărul nu a dat curs discuțiilor atunci și a preferat să se concentreze pe relația sa cu Sabrina.
Perneș este la a doua încercare de a ajunge celebru, astfel că inițial și-a dorit să participe la emisiunea „Insula iubirii”, conform Viperelor Vesele. Tânărul nu avea o iubită la acel moment, așa că și-ar fi dorit să fie ispită în acest show.
Deși fizicul îl recomandă, tânărul nu a fost considerat potrivit pentru emisiune, de aceea și-a îndreptat atenția către „Mireasa”. Cum drumul către succes nu a fost deloc ușor, tânărul nu a renunțat. În prezent, are șanse ca toți ceilalți concurenți la marele premiu.
În urmă cu mai bine de 2 ani, Perneș i-ar fi făcut ochi dulci Vulpiței. Tânărul ar fi abordat-o pe TikTok, în speranța că va ajunge într-o emisiune. Acesta ar fi încercat să ajungă în emisiunea „Acces Direct”, văzând succesul Veronicăi Stegaru, care nu făcea nimic special, dar era la Tv constant.
Deși Perneș a încercat să o impresioneze pe Vulpița cu trupul lucrat la sală, tânăra nu s-a arătat interesată, în ciuda numeroaselor infidelități deja cunoscute de o țară întreagă.
„Încă din ianuarie 2020 își dorea celebritatea, prin intermediul Vulpiței. Încercarea lui a eșuat, deoarece Vulpița, fiind fidelă soțului, l-a refuzat”, mai susține sursa citată anterior.