Agenţia europeană pentru sănătate investighează zeci de cazuri confirme și multe alte suspecte de salmonella. Oamenii s-au infectat după ce au consumat ciocolată, mai exact ouă Kinder Surprise.
Ferrero, grupul italian de produse de cofetărie, a rechemat, miercuri, mai multe loturi de de ciocolată Kinder Surprise şi alte produse de pe rafturile din țări cum ar fi Spania, Marea Britanie și Irlanda.
Retragerea, ouălor o măsură de precauție pentru consumatori
Totodată, italienii a mai spus că retragerea produselor este doar o măsură de precauție pentru că niciun produs Kinder lansat pe piaţă nu a fost testat pozitiv pentru salmonella.
„Epidemia se caracterizează printr-o proporţie neobişnuit de mare de copii care sunt spitalizaţi, unii cu simptome clinice severe, cum ar fi diareea cu sânge”, a spus Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), potrivit news.ro.
Sursa amintită mai sus nu a menționat Ferrero sau nicio altă companie, într-un comunicat, dar a avertizat miercuri că cazurile raportate au fost în mare parte în rândul copiilor sub 10 ani.
Ulterior, agenția a spus că sunt implicate ouă de ciocolată Kinder, dar nu a clarificat dacă problema se referă exclusiv la acele produse. Nestle a declarat că nu a rechemat niciun produs în acest context. Totodată, compania concurentă Lindt & Sprunegli nu a fost afectat de actuala criză de sănătate.
Marea Britanie are cele mai multe cazuri de salmonella
Marea Britanie are cel mai mare număr de incidente, cu 63 de cazuri confirmate la 5 aprilie, a spus ECDC. Sunt și alte țări afectate cum ar fi Franţa, Irlanda, Belgia, Germania, Luxemburg, Ţările de Jos, Suedia şi Norvegia.
Agenţia de sănătate a Uniunii Europene a anunţat că investighează, împreună cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), 134 de cazuri confirmate sau probabile de salmonella.