Reclamă

Crenvurștii, pe cât de delicioși sunt, pe atât de multe substanțe nesănătoase conțin. De altfel, potrivit specialiștilor, crenvurștii se află pe primul loc în topul alimentelor nocive consumate cu regularitate.

Crenvurștii se numără printre produsele procesate cele mai consumate de către români. Chiar dacă experții au avertizat în repetate rânduri despre riscurile de îmbolnăvire la care se expun oamenii atunci când consumă acest aliment, de puține ori au fost luați în seamă.

Sursa: Social Media

Un studiu realizat recent de Organizația de Protecție a Consumatorilor InfoCons a scos la iveală faptul că în privința crenvurștilor de porc, există pe piață produse care conțin doar 10% carne, în rest sunt pline de aditivi dăunători pentru organismului uman.

1) Avertismentul specialiștilor pentru consumatori de crenvurști

Studiul celor de la InfoCons a constat în analiza a 19 sortimente de crenvuști proveniți de la companii precum SC Fox Com Serv SRL, Meda Prod 98 SA, SC Caroli Foods Group SRL, SC Aldis SRL, Auchan Romania SA, Lidl Discount, Carrefour Romania SA, Kaufland Romania SCS.

Așadar, din datele obținute în urma analizării etichetelor produselor, InfoCons a observat că acestea conțin carne de porc în diferite procente, cuprinse între 10 și 93%.

„Există și produse care sunt comercializate sub denumirea «Crenvurști carne de porc», însă primul ingredient din listă este carnea de pui. Carnea de porc se află pe a patra poziție în lista ingredientelor”, potrivit studiului InfoCons.

S-a mai constat că 57,89% dintre produsele analizate au în compoziția lor apa, fiind al doilea ingredient folosit. 31,57% au în componență sarea, fiind al treilea ingredient. În același timp, 42,11% nu menționează proveniența ingredientului principal, însă menționează proveniența altor ingrediente, cum ar șoriciul.

O altă concluzie îngrijorătoare la care au ajuns specialiștii, arată că absolut toate produsele analizate au în componența lor aditivi alimentari.

 „Din punctul de vedere al aditivilor alimentari regăsiți în crenvurștii de porc: 100% din produse au în compoziție E-uri (aditivi alimentari)”,a declarat InfoCons.

2) Alimentele care conțin minim șase aditivi alimentari

În acest context, InfoCons a publicat și o listă cu produsele de tip crenvurști de porc care conțin peste cinci aditivi alimentari. Astfel, s-a constat că „Fox Crenvurști de Porc extra” au cei mai mulți aditivi și E-uri, respectiv 11.

Pe locul doi sunt Elit Crenvurști cu Porc și Caroli Cremwurști Porc Extra, cu 9 aditivi alimentari.

Cele mai puține E-uri sunt regăsite la Auchan Crenvurști din carne de porc și Caroli Cremwurști de Porc Extra VRAC, respectiv 6.

Conform unui studiu realizat în 2018,de aceeași Organizație de Protecție a Consumatorilor InfoCons, s-a stabilit că în ultimii opt ani, calitatea crenvurștilor, indiferent de sortimentul acestora, a scăzut constant. Așadar, producătorii au folosit din ce în ce mai multă sare și grăsime și aditivi chimici și din ce în ce mai puține ingrediente naturale.

De asemenea, s-a constat că în aceeași perioadă de timp, numărul tipurilor de aditivi folosiți în mod curent la fabricarea crenvurștilor s-a dublat, ajungând de la 10 (în 2009) la nu mai puțin de 21 (în 2017).

3) Lista substanțelor nocive și a bolilor pe care le provoacă

Printre substanțele dăunătoare pe care le conțin crenvurștii, se numără nitritul de sodiu, trifosfați de potasiu și sodiu, carmin, polifosfați.

Mai mult decât atât, potrivit unor studii din domeniu, crenvurștii ar trebui scoși complet din dieta gravidelor. Cercetările au arătat că, femeile gravide care au mâncat crenvurști de mai multe ori pe săptămână, au născut copii ce aveau de două ori mai multe șanse de a dezvolta tumori pe creier.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro