Reclamă

Situația poate pune oricând în pericol viețile șoferilor care traversează zona.  Alunecarea de teren a avut loc în apropierea autostrăzii A10, potrivit anunțului făcut de Drumuri Naționale Cluj. Porțiunea de pământ a luat-o la vale în  apropierea kilometrilor 16-17 ai autostrăzii A10 Sebeș-Turda.

De altfel, există riscul ca o porțiune din versantul care delimitează autostrada să ajungă peste șosea.

Alunecare de teren pe Autostrada A10

Firma constructoare a tronsonului afectat, compania italiană Pizzarotti, a fost anunțată  de acest incident. Astfel a început efectuarea unei expertize în zonă. Lucrarea este încă în perioada de garanție. Astfel,  reprezentanții Drumuri Naționale Cluj au precizat că reparațiile vor fi realizate pe cheltuiala companiei din Italia. Legal, perioada de garanție se va prelungi corespunzător duratei efectuării lucrărilor.

În acest an, în aceeași zonă, tot pe autostrada realizată de Pizzarotti, s-a produs o rupere a carosabilului în urma unei alunecări de teren. Reparațiile au necesitat câteva luni și au fost suportate financiar de către constructor.

Imaginile filmate și postate în mediul online arată cum o bucată de teren se desprinde de pe dealul ce mărginește autostrada A10 și se îndreaptă către șosea. Deși situația pare critică,  momentan corpul autostrăzii nu a fost afectat. Totuși, mulți șoferi care trec prin zonă spun ca există riscul ca valul de pământ să ajungă în viitor peste carosabil.

Cei care trec prin zona în care au apărut crăpăturile uriașe în versant susțin că nu a fost construit și un sistem vizibil de drenare a apelor. Un astfel de sistem de drenare există la câteva sute de metri distanță. Acesta nu a făcut însă față.

Direcția Regională Cluj din cadrul Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis că antreprenorul realizează o expertiză între kilometrii 16+000 și 17+000 pentru a stabili cauzele apariției degradărilor.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro