Reclamă

Supermarketul a anunțat că va retrage de la vânzare peste 12 tone de portocale cu reziduuri de pesticide peste limita admisă. Aceste fructe au fost distribuite de un furnizor care a scris greșit pe etichetă că portocalele provin din Grecia, deși ele sunt de fapt din Egipt. În această situație, spune Mihai Ponea, șeful Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), există o suspiciune de fraudă.

1. Când au fost comercializate fructele

În anunțul făcut, Carrefour a precizat că fructele au fost comercializate în perioada 23.12.2021- 05.01.2022. Originea produsul a fost menționată eronat pe etichetă de către Andros Stil SRL. Detaliile despre produs sunt: „portocale calibru 4-5, Origine: Egipt, EAN: 2908513000000, Lot: 63585”.

Magazinul recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le ducă înapoi la magazinele de unde le-au achiziționat.

„Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create! Pentru informaţii suplimentare, puteţi contacta Carrefour România S.A.: clienti@carrefour.com”, menţionează retailerul.

2. Poate fi vorba despre o fraudă

În această situație, de schimbare a originii produselor, există o suspiciune de fraudă, spune Mihai Ponea, șeful ANSVSA.

„Dintr-un lot de 20 de tone de portocale au fost vândute 12,4 tone către un depozit şi diferenţa către alte două judeţe, Dâmboviţa şi Ilfov, iar aceste 12,4 tone s-au dus la Carrefour. Cei de la depozitul care a făcut distribuţia către supermarketuri spun că din eroare umană, când s-a făcut sortarea, deşi ele erau în cutii de Egipt, le-au schimbat în cutii de Grecia şi cu etichete de Grecia”, a explicat specialistul.

Mihai Ponea spune că el crede că etichetele au fost schimbate intenționat, însă ancheta este în curs, iar dacă se va constata acest lucru, vor fi alertate organele abilitate. Aceste practici frauduloase nu sunt tolerate, fiindcă pun în pericol sănătatea publică și dezinformează consumatorii.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro