Astăzi au avut loc 76 de percheziţii, printre care şi Universitatea „Spiru Haret”. Motivul percheziţiilor este că mai mulţi studenţi au obţinut fraudulos diplome, în schimbul unor sume colosale de bani. Verificările DIICOT au avut loc pe raza municipiului București și a județelor Brașov, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Vaslui, Satu Mare, Ialomița, Timișoara, Dâmbovița, Botoșani, Cluj și Mureș.
Cauza percheziţiilor la mai multe instituţii de învăţământ superior vizează destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie, abuz în serviciu, participație improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participație improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.
„În raport de poziția de conducere ocupată în cadrul universității şi de influența pe care o putea exercita atât asupra angajaților acesteia cât și asupra cadrelor didactice/profesori, prorectorul instituției de învățământ superior coordona în mod direct activitățile infracționale. Secretarii, persoane de încredere ai prorectorului, răspundeau şi erau implicați de regulă după caz, în facilitarea obținerii grilelor cu întrebările și răspunsurile de la examen, traficarea influenței pe lângă anumiți profesori pentru promovarea frauduloasă a examenelor restante/credite, facilitarea obținerii de lucrări de licență deja întocmite”, precizează DIICOT.
Astfel, 96 de mandate de aducere au fost puse pentru persoanele care vor ajunge la DIICOT.