Pepe este pregătit pentru schimbări majore în viața lui. Artistul a fost mereu discret cu planul personal, dar o asemenea veste nu o putea ține doar pentru el. Recent, prezentatorul „Te cunosc de undeva” a anunțat că anul acesta va deveni tătic pentru a treia oară.
Pepe și Yasmine Ody sunt mai fericiți ca niciodată. Relația lor a evoluat cum nu se putea mai bine, iar lucrurile devin din ce în ce mai serioase. Chiar dacă nu au o veșnice împreună, cei doi au rezonat din prima clipă și au realizat că merită să rămână unul lângă celălalt.
Pepe era oricum norocos că are lângă el o femeie precum Yasmine, dar acum totul s-a amplificat. Aceasta i-a dat artistului cea mai bună veste din ultima perioadă. Iubita lui Pepe va deveni mămică pentru prima dată, iar emoțiile sunt la cote maxime. Deși Pepe este la a treia experiență în rol de tătic, anunțul l-a copleșit și pe el.
Pepe va fi tată de băiat
Cuplul a ținut totul secret până acum. Potrivit wowbiz.ro, Yasmin este deja însărcinată în șapte luni, așa că mai are puțin până când își va ține copilul în brațe. Pepe a decis le comunice vestea cea mai și celor care i-au fost mereu alături și anume, fanilor. Artistul a făcut anunțul, vizibil emoționat, în timpul unui concert.
„Vreau să vă mărturisesc și vouă un secret care ține de mine și de viața mea personală. Sunt atât de fericit și trebuie să împart cu oamenii care mă iubesc atât de tare(…) Voi fi tătic și voi avea un băiețel”, a declarat Pepe.
Anul acesta este unul înfloritor și din punct de vedere profesional pentru artist. Aceasta a bătut palma cu Antena 1. Fanii îl vor vedea, în curând, în ipostaza de prezentator la „Te cunosc de undeva”. Proiectul nu îi este deloc străin, mai ales că a fost concurent atâtea sezoane la rând.