Fără doar și poate, Joseph Hadad se numără printre cei apreciați și cunoscuți bucătari. Celebrul chef nu se bucură de aprecierea meritelor doar în România, ci și pentru granițe, astfel că a gătit pentru două personalități ale lumii. Acesta a rememorat traseul din urmă cu 30 de ani, pe când se afla în Tel Aviv.
Joseph Hadad: „Nu am putut să fac nicio mișcare, am rămas blocat!”
Până să se mute în București, Joseph Hadad a lucrat în Tel Aviv, unde a avut ocazia să gătească pentru oameni importanți din lume, printre care Madonna, Michael Jackson Mihail Gorbaciov, Bill Clinton și Itzak Rabin.
De departe, un moment pe care și-l aminte și acum Joseph Hadad este întâlnirea cu Bill Clinton, atunci când a trebuit să gătească pentru președintele american și oamenii care îl însoțeau.
„Eram la King David, iar președintele american a venit cu 120 de persoane, cu bodyguarzi, cu toții. Stătea la camera 622. Am gătit pentru ei.
A venit bodyguardul nostru de la hotel, plus trei de la americani, cu câini. ‘Unde gătește cheful? Aveți jumătate de oră să luați toate ingredientele și un ajutor de bucătar, dar nu poate să iasă afară’”, și-a amintit Joseph Hadad în cadrul podcastului moderat de Mihai Bobonete.
Celebrul chef a mărturisit că emoțiile și-au spus cuvântul, mai ales că lângă el se aflau oameni care erau atenți la fiecare mișcare. Preț de câteva minute, Joseph Hadad nu s-a putut concentra. Totuși, bucătarul regretă că nu l-a putut servi chiar el însuși pe Bill Clinton, pentru care gătise somon la abur cu salată, iar soției sale, Hillary, îi pregătise prepeliță cu sos de miere și fistic crocant.
„A pus un lanț la ușă și a zis că trebuie să miroasă ei tot! Am avut depresie mare, am transpirat tot. Aveam 36 de ani, m-am simțit nebun. Nu am putut să fac nicio mișcare, am rămas blocat! De la emoții, stăteau lângă mine, miroseau tot. ‘Te rog, nu pot să mă mișc’, le-am zis. Am băut un pahar cu apă, apoi după zece minute mi-am revenit”, a mai spus celebrul chef.