Loteria Română a anunțat că luni, 16 decembrie, câștigătoarea premiului de categoria I, în valoare de 519.397,36 lei, care a fost obținut la tragerea Loto 6/49 din 12.12.2024, s-a prezentat pentru a-și ridica premiul.
Câștigătoarea este o pensionară din București care joacă ocazional la loto de foarte mulți ani. A aflat vestea că a câștigat premiul cel mare urmărind în direct, ca de fiecare dată, tragerile loto. Numerele care i-au purtat noroc au semnificație personală. Jucătoarea a spus că, de-a lungul anilor, a mai câștigat la loto premii mai mici, inclusiv la loz în plic, și că s-a simțit mereu un om norocos.
Când și-a dat seama că este câștigătoarea marelui premiu la loto, primul gând al ei ca mamă a fost la copii: „Acesta e darul meu de Crăciun pentru copii”. Biletul norocos a fost jucat la agenția 74-100 din București, Sectorul 4, și a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 și o varianta la Noroc, prețul biletului fiind de 24,50 lei.
Câștigătoarea nu a dorit să-și facă publică identitatea. Premiul reprezintă o sumă considerabilă de bani și o realizare importantă pentru pensionara bucureșteancă, mai ales în pragul sărbătorilor de iarnă.