Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii a declarat astăzi că există o situaţie revoltătoare în care pensiile judecătorilor sunt mult mai mari decât salariile. Este vorba despre Andreea Chiş, cea care a vorbit despre bilanţul Curţii de Apel Cluj, acolo unde pensiile de serviciu ale magistraţilor sunt mult mai mari faţă de salarii.
”Totul s-a întâmplat atunci când contribuțiile au trecut de la angajator la angajat, s-a mărit brutul ca tu să nu observi scăderea salariului, să râmâi cu același salariu net. Practic prin acest joc, s-a ajuns la această anomalie pe care noi nu ne-am dorită. Nu am cerut așa ceva. Noi recunoaștem că este o anomalie. Totul se poate rezolva prin modificarea acelui text de lege din Statului Magistratului, și impunerea faptului că pensia nu poate depăși salariul în plată”, a declarat Andreea Chiș, membru CSM.
La ora actuală, pensia unui judecător sau procuror se calculează la un procent de 85 la sută din ultimul salariu brut. Salariul a crescut cu 30%, astfel, pensia magistraţilor crescând peste valoarea salariului încasat până acum.