Reclamă

Pensia cea mai mare pe bază de contributivitate din județul Iași a fost recalculată la suma de 33.654 de lei brut, conform datelor oferite de Casa Județeană de Pensii Iași, citate de ziaruldeiasi.ro. Deși este cea mai mare pensie de la nivelul județului, nu a înregistrat cea mai mare creștere la prima etapă de recalculare.

Această pensie a crescut cu 2.143 de lei față de suma inițială de 31.511 de lei brut. În schimb, un alt pensionar din Iași a avut o majorare semnificativă de 8.000 de lei la pensie, după recalcularea efectuată conform Legii 360/2023, care a intrat în vigoare la începutul acestei luni.

În județul Iași sunt aproximativ 160.000 de pensionari, iar circa 151.000 dintre aceștia au fost incluși în prima etapă de recalculare. Potrivit șefei Casei Județene de Pensii Iași, peste 70% dintre cei care au beneficiat de recalculare în această etapă, finalizată la 1 septembrie 2024, au obținut o pensie mai mare, media fiind de 650 lei. Cu toate acestea, aproximativ 10.000 de pensionari, beneficiari ai pensiei minime din județ, nu au avut parte de creșteri.

În prezent, se desfășoară a doua etapă de recalculare, care vizează pensionarii din Cooperativele Agricole de Producție (CAP), precum și pe cei care prezintă adeverințe pentru veniturile nepermanente înainte de aprilie 2001. În cazul veniturilor obținute după această dată, nu sunt necesare adeverințe suplimentare, informațiile fiind deja înregistrate în sistemul informatic. Această etapă a început la 1 septembrie 2024 și se va încheia la 1 martie 2025.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro