Reclamă

Monica Tatoiu este una dintre vedetele extrem de sincere, care a vorbit mereu fără perdea chiar și despre subiecte pe care alții le evită. Aceasta a recunoscut că a avut mereu un salariu colosal, iar acum, la pensie, se bucură de o sumă imensă de bani, la care mulți români nici nu îndrăznesc să viseze.

La cei 67 de ani, Monica Tatoiu poate spune că a avut una dintre cele mai bune vieți pe care și le putea dori. Vedeta a avut numeroase afaceri și, împreună cu soțul ei, a știu mereu cum să investească banii, dar și cum să se bucure de ei fără a face vreun sacrificiu.

Monica nu a dus niciodată lipsa banilor

Monica Tatoiu era plătită regește pe vremea când alții abia dacă puteau trăi de pe o zi pe alta. În podcastul lui Viorel Grigoroiu, vedeta a recunoscut că a încasat sume colosale și că acum nici nu are cum să cheltuie atât de mulți bani.

„Am fost cea mai mare tâmpită că am plătit, cum spunea legea, la pensie și la Casa de Sănătate. Idioată. Nu o să pot mânca toți banii pe care i-am plătit până mor. Am fost o proastă. Am ieșit cu pensie de 21.000 de lei, adică 4.000 de euro. Salariul meu brut era vreo 30.000 de euro. La cât de deșteaptă am fost, îți dai seama ce profit le-am făcut de mi-au dat banii ăia?!”, a spus Monica Tatoiu în podcastul lui Viorel Grigoroiu.

@viorelgrigoroiu.official #podcast #show #monicatatoiu #acum #TAREDETOT #youtube ♬ original sound – GRIGOROIU

Vedeta bifează vacanță după vacanță

Monica a recunoscut că este conștientă că fizic nu ar avea cum să cheltuie atâția bani, dar vrea să se bucure cât mai poate de vacanțe și călătorii alături de soțul ei, fost medic cardiolog. Cei doi se plimbă peste tot și aproape că nu este colț de lume pe care să nu îl fi văzut.

Ceea ce îi oferă liniște Monicăi Tatoiu este faptul că a reușit să își asigure un confort financiar fără a fura bani și fără a face sacrificii de acest fel.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro