Reclamă
Reclamă

Pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare primită de Mario Iorgulescu pentru accidentul mortal provocat în 2019 sub influența alcoolului și drogurilor a fost anulată de Curtea Supremă. Joi, judecătorii au decis că faza apelului trebuie rejudecată la Curtea de Apel București.

În consecință, Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, scapă de condamnarea inițială de 13 ani și 8 luni de închisoare pentru omor și conducere sub influența alcoolului și drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto din 2019, soldat cu moartea unui bărbat.

„Admite recursul în casație declarat de inculpatul Iorgulescu Gino – Mario împotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr. 20691/3/2020 (892/2023). Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ce privește pe inculpatul Iorgulescu Gino – Mario și trimite cauza la rejudecare de către instanța de apel, Curtea de Apel București. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2024. Cu opinia separată, în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului în casație declarat de inculpatul Iorgulescu Gino – Mario împotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr. 20691/3/2020 (892/2023)”, a decis Instanța supremă.

Reclamă

Inițial, Mario Iorgulescu primise la instanța de fond, Tribunalul București, în luna februarie 2023, o condamnare de 15 ani și 8 luni, pedeapsă scăzută la 13 ani și 8 luni de Curtea de Apel București.

Mario Iorgulescu se află internat într-o clinică privată din Italia, părinții săi reușind să-l scoată din țară cu un avion privat, imediat după accident. El nu a fost audiat de procurori sau magistrați în timpul urmăririi penale sau desfășurării procesului în instanță.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 8 septembrie 2019, când Mario Iorgulescu participase la o petrecere în satul Gulia, comuna Tărtășești, unde a consumat alcool. Pe fondul unei crize de gelozie, având o alcoolemie de 1,96 g/l și sub influența cocainei, el s-a urcat într-un Aston Martin și a plecat spre Capitală, provocând accidentul mortal în Chitila.

Viteza sa a fost cuprinsă între 140 km/h și 164 km/h, el intrând pe culoarea roșie a semaforului și colizionând frontal cu un alt autoturism la viteza de 143 km/h. Martorii au relatat că șoferul celeilalte mașini a fost aruncat pe jos și a decedat pe loc.

La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de familie în Italia și internat într-o clinică privată. Pe 10 februarie 2023, Tribunalul București l-a condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare, menționând că avea discernământ în momentul accidentului.

Astăzi, Curtea Supremă a decis că dosarul trebuie rejudecat de Curtea de Apel București, anulând astfel pedeapsa de 13 ani și 8 luni.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro