Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Jennifer Lopez a descoperit elixirul tinereții. Artista a trecut demult de borna de 50 de ani, dar le poate surclasa oricând pe adolescente. JLo are foarte mare grijă la alimentație, face sport și, fără doar și poate, frumusețea este trăsătură de familie.
Jennifer Lopez este foarte mândră de surorile ei
Surpriza a fost destul de mare pentru fanii lui Jennifer Lopez atunci când au aflat că artista nu este singură la părinți. Diva mai are două surori, dar care nu sunt prezente în lumina reflectoarelor precum ea. Artista nu este foarte darnică în postări legate de familie, dar, la ocazii speciale, le prezintă lumii și pe Lynda și Lesley.
Lynda este de profesie jurnalistă și locuiește în New York. Jennifer Lopez străbate lumea-n lung și-n lat, dar nu uită să o viziteze pe sora ei. Lynda are o fetiță care este apropiată de vârstă cu gemenii lui JLo, iar acesta este un motiv în plus ca să se vadă mai des.
La rândul ei, Leslie este profesoară la o școală de muzică din Bronx. Cele trei surori comunică foarte des și, deși au domenii de activitate diferite, au reușit să păstreze conexiunea dintre ele.
Diva s-a întors la fostul ei iubit, Ben Affleck
Pe cât de bine îi merge pe plan profesional, pe atât de ghinionistă este Jennifer Lopez pe plan sentimental. Artista a fost logodită timp de trei ani cu Alex Rogriguez. Cei doi se vedeau în fața altarului, dar indifelitatea lui Alex a dus la încheierea relației. JLo și-a revenit foarte repede după această despărțire și, la câteva săptămâni după ce i-a spus „adio!” lui Alex, avea deja un nou iubit. Diva s-a reîntors la o iubire mai veche, la actorul Ben Affleck. Flacăra dintre ei s-a reaprins, iar acum, sunt mai îndrăgostiți ca niciodată.