Reclamă

Iuliana Tudor are o carieră de peste două decenii la Televiziunea Română. Aceasta provine dintr-un orășel numit Băicoi, iar familia i-a fost alături pentru a ajunge la studii. Astăzi, ea își sărbătorește tatăl, pe care l-a prezentat pe una dintre rețelele de socializare. 

Iuliana Tudor este cunoscută pentru emisiunile prezentate la Televiziunea Română. În vârstă de 44 de ani, ea a reușit să aibă și un record personal când a fost în direct timp de opt ore, fără nicio pauză. Aceasta este prezentă pe rețelele de socializare în mod frecvent și le arată fanilor momente din viața sa.

Prezentatoarea îl sărbătorește astăzi pe tatăl său, persoana care i-a fost alături pe tot parcursul vieții. Iuliana Tudor i-a făcut o urare simplă, apoi, i-a mulțumit pentru tot ajutorul oferit. Cei doi seamănă, iar aceasta pare o bucățică ruptă din chipul părintelui său.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Iuliana Tudor (@iulianatudor_)

Iuliana Tudor despre copilăria sa la țară

Iuliana Tudor și-a petrecut copilăria la țară, unde bunicii ei o creșteau cu iubire de natură și de oameni. Aceasta a învățat să scoată apă din fântână și să facă brânză, alături de familie. Cei dragi au susținut-o să devină un om cu carte și să-i depășească pe toți la învățătură. Mama sa i-a fost aliatul de nădejde, făcând-o să iubească cărțile, literatura și istoria.

Eu am fost cuminte, asta pot să spun. Am fost tocilară, numai cu cărțile, numai cercuri literare, poezie. Nu am fost o adolescentă tipică. Am prins o generație care s-a mai raportat la anumite valori. Familia mea și-a dorit foarte tare cumva să le depășesc condiția, în sensul că bunicii, străbunicii au fost oameni fără carte. Mama mea a investit timp și energie în ce privește educația copilului ei. Respectul pentru carte, literatură, pentru trecut ea mi l-a insuflat.”, a spus Iuliana Tudor la podcastul moderat de Damian Drăghici.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro