Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, miercuri, 23 martie, că Traian Băsescu a avut legături cu Securitatea în urmă cu mai bine de 20 de ani. Printre cei pe care i-a „turnat” fostul lider se numără și George Pădure, fost primar al Sectorului 1 din București, în perioada 1996-2000.
Traian Băsescu a răbufnit după ce a aflat sentința definitivă! Fostul președinte al României a scris un mesaj scurt pe rețelele de socializare, prin care preciza că va merge la CEDO.
„Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, așa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a transmis acesta.
Traian Băsescu nega că ar fi colaborat cu Securitatea
Înainte de a se afla de faptul că a fost colaborator al Securității, Băsescu a declarat, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București, unde s-a judecat dosarul său cu CNSAS, că nu a știut vreodată că i s-ar fi alocat un nume conspirativ.
Conform documentelor depuse la dosar de CNSAS, Traian Băsescu ar fi un avut un ofițer de legătură cu grad de locotenent-colonel și ar fi dat două note informative la Securitate sub numele conspirativ de „Petrov”. Mai mult de atât, el mai susținea în 2019 că abia după Revoluție a aflat de legătura contrainformațiilor militare cu Securitatea.
George Pădure, omul pe care fostul președinte l-ar fi „turnat”
În realitate, lucrurile ar fi stat diferit! George Pădure, fost primar al Sectorului 1 din Capitală, a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre Traian Băsescu. În emisiunea „Punctul Culminant”, de la România TV, bărbatul a oferit despre cum a fost „turnat” de fostul președinte al României.
„De cunoscut, îl cunoșteam de copil, suntem amândoi constănțeni. Anii au trecut, ne-am uitat, am emigrat in Belgia, am devenit cetățean belgian și lucram unde lucra si dansul, doar ca nu eram angajat, ci aveam firma mea prin care distribuiam produse electrice si electronice in Antwerp.
Traian Basescu dadea rapoarte, eu sunt din 1980 in Belgia, dar dosarul meu este din 1987, exact de cand a venit el in Belgia. Nu aveam niciun fel de contact cu el acolo, dar intr-adevar ma simteam urmarit. Eu nu traficam droguri sau aur, ci livram, imi faceam treaba. Mai mult, eu aveam si un magazin, pe care el scria ca il tineam mereu inchis.
El spunea ca era sediu conspirativ. Acum nu ma doare ceea ce mi-a facut el atunci, ci ceea ce s-a intamplat 10 ani cat a fost presedinte, cum ne-a mintit pe toti, inclusiv pe mine. L-am intrebat, cand am fost adversari in campanie, si a spus ca nu m-a turnat, ca isi da demisia si iese din campanie daca a facut asa ceva”, a mărturisit George Pădure, unul dintre primii milionari de după Revoluție, în emisiunea lui Victor Ciutacu.