Reclamă
Reclamă

Carmen Grebenișan a câștigat simpatia tuturor din momentul în care a participat la „Survivor” și a demonstrat că este mult mai puternică decât și-o imaginau mulți. Perioada petrecută în junglă nu a fost deloc una ușoară, dar se pare că influencera s-a automotivat să reziste cât mai mult. Drept dovadă, nu au întârziat să apară nici beneficiile.

Pentru Carmen Grebenișan, 2023 a fost un an al provocărilor profesionale. Vedeta a decis să spună „da” uneia dintre cele mai grele aventuri din viața ei și anume, „Survivor”. De data asta, spre deosebire de anul în care a fost împreună cu buna ei prietenă, Alina Ceușan în „Asia Express”, aici, totul a fost făcut pe cont propriu.

Cele peste 20 de săptămâni petrecute în jungla din Republica Dominicană au făcut-o pe Carmen Grebenișan să fie din ce în ce mai aproape de marele premiu de 100.000 de euro. Din păcate, aceasta a ratat trofeul „la mustață”, dar, asta nu înseamnă că a venit cu mâinele goale acasă.

Încă înainte de a semna contractul, aceasta și-a negociat foarte bine suma cu care urma să fie plătită, asta raportat la nivelul ei de popularitate. Fără să aibă idee de faptul că vă ajunge să stea atât de mult în junglă, Carmen a primit pentru fiecare săptămână nici mai mult, nici mai puțin de 105.000 de euro, puțin mai mult decât marele câștigător.

Reclamă

Pe ce a „spart” Carmen Grebenișan banii de la „Survivor”. „E o investiție pe care o așteptam de ceva timp”

Carmen este în culmea fericirii

Fiind o reușită pentru care a muncit atât de mult, Carmen Grebenișan împreună cu soțul ei, Alex, au decis să investească banii în ceva ce le va genera profit. Și anume, un apartament. Cei doi au deja o locuință în care stau împreună, dar imobiliarele sunt mereu o ocazie bună de investit în ele.

„Suntem foarte fericiți că am încheiat o tranzacție, o investiție, un deal la care ne gândeam de mult timp, dar acum am prins momentul și, cumva și economiile. S-au legat toate și am luat un apartament pe care vrem să-l amenajăm pe care să-l punem ori la chirie, ori la vânzare.”, a spus Carmen.

Momentan, cei doi nu știu dacă vor da apartamentul spre închiriere sau îl vor vinde mai departe, dar este cert un singur lucru. Vor investi bani și energie pentru a-l mobila așa cum își doresc, cu ajutorul unui arhitect.

Reclamă
Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro