Reclamă

Alexia Eram și-a luat inima-n dinți și a spus „da” uneia dintre cele mai mari provocări din viața ei. Împreună cu Aria, fratele ei mai mic, aceasta a plecat în „America Express”, o competiție care s-a dovedit a fi benefică pentru relația lor de frate-soră. Însă, dincolo de acest aspect, Alexia a mai avut de câștigat pe un plan. 

Alexia Eram a crescut de mică într-o familie în care nu a dus lipsă de nimic. Odată cu maturizarea, aceasta și-a dat seama că are nevoie de propria ei identitate, așa că a făcut tot posibilul să scape de eticheta „fiica Andreei Esca”. Și chiar a reușit, având în vedere proiectele în care s-a implicat.

După ce a absolvit facultatea în Marea Britanie, iubita lui Mario Fresh a știut ce vrea de la viață. Aceasta a muncit și s-a implicat în fel de fel de proiecte până a reușit să își cumpere propriul apartament. Atunci când și-a achiziționat locuința, Alexia a declarat că o mare parte din bani au fost ai ei, a luat și de la bancă și a avut in mic sprijin financiar și de la părinți.

Alexia Eram, achiziție de mii de euro

Însă, de data asta, lucrurile s-au schimbat. Proaspăt întoarsă din „America Express”, Alexia a și bifat prima ei achiziție substanțială. Deși pentru unii poate părea un moft, pentru ea a fost o necesitate. De acum încolo, iubita lui Mario Fresh va face senzație pe străzile din Capitală, căci și-a cumpărat un adevărat bolid.

Pe ce a „spart” Alexia Eram banii din „America Express”. „Nu mai cer demult de la ai mei”
Instagram

De când a luat permisul de conducere și până în prezent, Alexia Eram a avut un Golf cu care și-a făcut treaba. Acum, că și-a dat seama cum stă treaba cu traficul din București, fiica Andreei Esca a „spart” 60.000 de euro pe noua ei mașină. Deși nu este la fel de performantă ca cea a iubitul ei, Alexia este foarte mândră de investiție și deja știe care va fi primul lucru pe care îl va face cu ea. Și anume, o va duce la colantat.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro