Reclamă

Alexandra Ungureanu a fost concurentă sezonul trecut la „Bravo, ai stil! Celebrities” și poate spune că a fost o adevărată provocare pentru ea. Artista și-a ieșit din zona de confort total și a trebuit să îi convingă pe jurați că are stil. Cei care au urmărit sezonul respectiv, știu că aceasta a intrat mai târziu în competiție, dar a recuperat extrem de repede. 

Alexandra Ungureanu a demonstrat că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, nimic nu este imposibil. Vedeta este prezentă de mult timp pe scena mondenă de la noi, dar mereu a atras atenția cu vocea ei minunată. Ei bine, artista a arătat tuturor că, pe lângă muzică, se pricepe de minune la alcătuirea de ținute. Chiar dacă la „Bravo, ai stil! Celebrities” a lucrat cu cei mai buni stiliști, Alexandra Ungureanu și-a pus mereu amprenta pe aparițiile ei.

Artista i-a convins pe cei de acasă că titlul de „cea mai stilată femeie din România” nu implică doar ținute bune, ci și eleganță și rafinament. Alexandra a avut pachetul complet care a propulsat-o direct în Marea Finală, acolo unde s-a luptat cu Theo Rose. Scorul dintre ele a fost unul foarte strâns, dar artista a fost cea care a plecat cu marele premiu acasă.

Alexandra Ungureanu nu a aruncat banii pe fereastră

Așa cum era de așteptat, mulți dintre cei care i-au urmărit parcursul, s-au întrebat ce a făcut Alexandra Ungureanu cu banii. Artista a recunoscut că premiul a venit într-un moment bun și că i-a permis să își satisfacă anumite mofturi. Cu economiile pe care le avea deja, vedeta a reușit să își schimbe mașina, dar și apartamentul.

„Banii au venit, s-au dus, au fost cheltuieli. A fost un an bun. Mi-am schimbat mașina, mi-am cumpărat un apartament nou. Încă nu m-am mutat, sper în martie. Cumva au fost bineveniți banii în acest context, am mai făcut lucruri. Au fost cheltuieli pe care le-am făcut imediat după pe partea de muzică. De asemenea, prin prezența și expunerea de la „Bravo, ai stil!” au mai venit contracte.

Mi-am permis să îmi cresc calitatea vieții din punctul de vedere al lucrurilor materiale. Bineînțeles, au mai fost și economii din ultimii ani. Nu am dat lovitura de a mă îmbogăți. A fost un an bun și sunt recunoscătoare că a fost așa într-un an pandemic.”, a declarat Alexandra Ungureanu pentru playtech.ro.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro