Paula Seling este de ani întregi una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, care se remarcă datorită vocii ei diafane. Zilele trecute, solista și-a surprins admiratorii cu o postare mai puțin obișnuite. 

Deși este mereu cu zâmbetul pe buze, Paula Seling nu a fost lipsită de probleme în viața. În urmă cu 20 de ani, artista a fost la un pas de moarte în timp ce filma un videoclip.

Cum era să moară Paula Seling în timp ce filma la videoclipul piesei „Serile verii”

În urmă cu doar câteva zile, solista a rememorat o întâmplare care putea avea un final tragic, ce a avut loc la filmările videoclipului „Serile verii”.

„Poza asta e din anul 2001. Abia începusem să mă entuziasmez la gândul că viitorul meu ar putea să fie legat de muzică. Până atunci era clar că trebuia să am „o meserie serioasă”, iar asta cu cântatul să fie, cumva, pe lângă.

Clipul piesei „Serile verii” s-a filmat la piscina unui hotel din București, noaptea. Eram în piscină, filmând, când unul dintre băieții de la producție s-a împiedicat de un cablu, iar reflectorul de mare putere s-a înclinat spre suprafață apei.

Nu știu ce inspirație a avut celălalt coleg care s-a aruncat spre el și l-a prins, în ultimul moment. Azi nu mai eram aici… Tu ai trecut prin ceva întâmplări limită, care să-ți arate ca îngerii tăi păzitori te țin mereu în brațe?”, a scris Paula Seling, cu sinceritate, către fanii ei.

Paula Seling e căsătorită de 16 ani

Cântăreața Paula Seling este una dintre cele mai discrete artiste de la noi. Ea s-a căsătorit acum 16 ani cu Radu, bărbatul de care este îndrăgostită încă din tinerețe.

„Prima dată m-am îndrăgostit de cel ce urma să îmi devină soţ după nouă ani. Aveam 16 ani, ne-am cunoscut la Năvodari şi am păstrat o poză cu el în ghiozdan. Îi scriam scrisori la care nu prea răspundea. La 18 ani am făcut autostopul pentru el. Tot nu a răspuns. M-a sunat după nouă ani. Apoi, o săptămână şi jumătate mai târziu, ne-am căsătorit”, a povestit Paula Seling acum ceva timp.