Reclamă

Paul Roșu, un tânăr român în vârstă de 11 ani rezident în Statele Unite, a fost catalogat „extrem de calificat” la o evaluare națională pe care o dau elevii clasei a XII-a, întrucât doar 18% dintre elevii ultimului an de liceu au obținut un astfel de calificativ. Paul, a cărui pasiune pentru matematică a început încă din primii ani de viaţă, continuă să uimească lumea academică cu abilitățile sale excepționale.

Născut în SUA din părinți români, Paul a început să rezolve puzzle-uri din peste o mie de piese și alte jocuri logice încă din copilărie. Tatăl său, Radu Roșu, a remarcat devreme această pasiune și a decis să-l înscrie la un test de abilități matematice în clasa a III-a. „Rezolvările îi veneau foarte natural și rapid“, își amintește tatăl lui Paul.

Testul la care a participat Paul este realizat pentru elevii care doresc să aplice la programe educaționale pentru copii supradotați. Majoritatea candidaților obțin între 90 și 110 puncte, însă Paul a obținut un scor impresionant de 152 de puncte, performând mai bine decât 99,97% din copii de vârsta sa din SUA.

Într-un interval scurt de timp, Paul s-a înscris la un curs de geometrie la Centrul Johns Hopkins pentru Tineri Talentați și a urmat un curs de Algebră de tipul I și Precalculus. El a mărturisit că studiul geometriei l-a făcut să realizeze că matematica înseamnă mai mult decât simple calcule, aceeași având legătură cu viața de zi cu zi.

Băiatul urmează în prezent un curs de matematică la un centru de educație pentru adulți. Elizabeth McLaughlin, instructoarea lui Paul, a declarat că a comunicat cu el ca și cu orice alt student și că a fost surprinsă să descopere vârsta acestuia, Paul fiind unul dintre cei mai buni studenți ai săi.

Colleen Harsin, director la Davidson Academy of Nevada, a numit performanța lui Paul „excepțională”. Scorul acestuia la testul dat, de obicei de liceeni, a surprins în mod deosebit dat fiind vârsta sa fragedă.

Tatăl lui Paul este convins că fiul său nu ar fi obținut aceleași performanțe în România din cauza faptului că sistemul educațional autohton se bazează mult pe teme pentru acasă la mai toate disciplinele, ceea ce i-ar fi lăsat mai puțin timp pentru a se dedica pasiunii sale.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro