Reclamă

Patru dintre inculpații în dosarul în care mai multe persoane sunt suspectate că abordau cetățeni străini pe care îi invitau să bea în baruri din Centrul Vechi și, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi, au fost arestați preventiv. Alți doi dintre cei implicați au fost plasați în arest la domiciliu.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul București au transmis, vineri, că în dosarul în care au fost puse în executare, în București și în județul Ilfov, 17 mandate de percheziție domiciliară și 8 mandate de aducere, într-un dosar penal privind acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacții financiare în mod fraudulos, lipsire de libertate în mod ilegal și furt. Acțiunea penală a fost pusă în mișcare la 12 iunie față de 7 inculpați, persoane fizice, și 2 inculpați, persoane juridice.

„În perioada 26.11.2023 – 12.05.2024, profitând de starea de vulnerabilitate a 4 turiști străini, generată de consumul de alcool pe raza Centrului Vechi din mun. București, inculpații le-au sustras acestora telefoanele mobile, pe care le-au deblocat cu ajutorul funcției de recunoaștere facială, după care le-au accesat aplicațiile bancare și le-au transferat sumele de bani în alte conturi sau au efectuat plăți la POS-uri, cauzându-le acestora un prejudiciu total de aproximativ 450.000 lei. De asemenea, la sfârșitul lunii aprilie 2024, aceiași inculpați au pătruns, fără drept, în apartamentul unde locuia un turist străin, de unde i-au sustras bijuterii, un laptop, un iPad, două telefoane mobile, cardul bancar și pașaportul. Ulterior, sub pretextul că îi vor recupera bunurile și pentru a utiliza cardul bancar sustras, inculpații l-au privat de libertate pe respectivul turist străin, încuindu-l timp de 5 zile într-un club de pe raza Centrului Vechi”, au arătat anchetatorii, citați de News.ro.

Ca urmare a propunerii formulate de procurori, Tribunalul București a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de 4 inculpați și luarea măsurii arestului la domiciliu față de alți 2 inculpați.

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au efectuat, miercuri dimineață, 17 percheziții în București și în Ilfov, într-un dosar în care mai multe persoane sunt acuzate că abordau cetățeni străini, pe care îi invitau să consume alcool, iar apoi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi. În unele cazuri, victimelor le erau luate prin violență diverse bunuri, uneori chiar și prin lipsire de libertate.

Acuzațiile din dosar sunt furt, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacții financiare în mod fraudulos și tăinuire. Surse apropiate anchetei afirmau că printre cei vizați se află administratori ai unor baruri din Centrul Vechi din Capitală, barmani, ospătari și angajate hostess.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro