Reclamă

Chef Patrizia Paglieri nu traversează cea mai bună perioadă a vieții sale din punct de vedere sentimental. Motivul? Relația în care a fost implicată a ajuns la final.

Se pare că finalul anului trecut a venit și cu sfârșitul relației dintre Patrizia Paglieri și iubitul său. Ruptura dintre cei doi s-a produs chiar înainte de Crăciun. Fosta jurată de la „Masterchef” mărturisește că de la acel moment nu a mai dialogat cu fostul partener. Prin urmare, chef Patrizia este „liberă de contract”.

Patrizia Paglieri: „Nu am mai vorbit de atunci”

Sursa: Social media

„Nu mai am iubit! Ne-am despărțit cu două zile înainte de Crăciun. Nu am mai vorbit de atunci”, a declarat Patrizia, pentru Click!.

În acest punct al vieții sale, Patrizia se focalizează pe prorpria persoană și pe viața sa profesională. Aceasta declară că este luată în vedere pentru a face parte dintr-un viitor proiect al Antenei 1, însă, în acest moment este în așteptarea unui răspuns. Cu toate că a trecut printr-o despărțire, aceasta spune că este bine și determinate să realizeze cât mai multe lucruri.

O altă prioritate pentru Patrizia este și fiul său, Francesco. Aceasta i-a cumpărat fiului său o cafenea ce este localizată la Buftea. Cât despre planurile sale de viitor, Patrizia spune că dorește să deschidă un restaurant în Capitală, însă, în acest moment este în căutare de sponsor.

„Aștept un răspuns, care va veni cât de curând. E un proiect nou, la Antena 1. Oricum, eu sunt bine și vreau să fac multe lucruri. I-am cumpărat o cafenea lui Francesco, la Buftea. El merge pe jos până acolo, pentru că stă aproape. Locuim în localitatea Mogoșoaia.

Și mai caut un asociat, pentru că o să mai deschidem un restaurant mic în București. Pentru asta sunt și în căutarea unui sponsor. Alte fete își caută sponsori care să le ia Chanel, eu caut sponsori pentru gătit! (râde).” a mai spus aceasta pentru sursa citată anterior.


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro