Patrizia Paglieri și Francesco sunt cei care au părăsit competiția Asia Express, când mai aveau foarte puțin și ar fi ajuns în Iordania. Au plecat din concurs cu zâmbetul pe buze, fără să regrete o clipă că nu au rezistat mai mult s-au că nu au dat tot în cursa pentru ultima șansă, în așa fel încât să ajungă pe primul loc. S-au mulțumit cu faptul că au avut parte de o experiență unică, pe care nu o vor uita niciodată în viața lor.

Patrizia Paglieri, despre experiența Asia Express

Participarea la emisiunea de la Asia Express a fost o provocare pentru cei doi. Cel mai greu le-a fost când erau nevoiți să facă autostopul și petreceau ore în șir așteptând în stradă, să i se facă vreunui șofer milă de ei și să îi ajute. În ceea ce privește mâncarea, le-a fost ceva mai ușor.

Nici căutarea unui loc în care să doarmă nu le-a fost pe plac, pentru că adesea ajungeau în locuri în care era greu se crezut că locuiește cineva. Cheful a vrut de multe ori să renunțe, dar îl avea alături pe Francesco. Tânărul și-a încurajat de fiecare dată mama, chiar dacă mai avea și momente în care răbufnea.

Patrizia Paglieri a vrut să renunțe la Asia Express! Motivul din spatele deciziei sale

”Cel mai greu pentru noi a fost autostopul, cu siguranţă. Este factorul care ne aducea în cele mai stresante stări. Cu mâncarea, cel puţin ne-am descurcat, cât despre cazare, au fost momente când se întâmpla să găsim foarte greu, de fapt astea erau cele mai dese, dar ni s-a întâmplat să avem şi noroc, şi atunci ăsta era singurul moment relaxant al zilei. Între noi ne-am înţeles bine, exceptând momentele de stres pe care le avea Francy la autostop, pot spune că a fost bine. Au fost momente când am vrut să renunţ, dar Francy a fost cel care mă motiva de fiecare dată şi mă ajuta în momentele grele, atât fizic, cât şi psihic”, a declarat Patrizia Paglieri.