Reclamă

Patriarhul Daniel a subliniat în predica sa de Crăciun, rostită la Catedrala Patriarhală, despre modul în care Iisus Hristos, născându-se din Fecioara Maria în peștera din Betleem, s-a smerit voluntar pentru a-i înălța pe oameni. „Fiul veşnic al Tatălui în mod liber coboară din ceruri, se zămisleşte de la Duhul Sfânt şi se naşte din Fecioara Maria ca om în Peştera din Betleem şi se culcă în ieslea din acea peşteră, care era o poiată”, a declarat el.

Patriarhul a menționat că acest gest de bunăvoie al Domnului reflectă scopul venirii Sale pe Pământ: „El s-a smerit pe sine, pentru ca pe oameni să-i înalţe.” În predica sa, a detaliat referirile lui Sfântul Grigore de Nisa asupra locului nașterii Mântuitorului, arătând semnificația profundă a acesteia.

Înaltul ierarh a vorbit și despre darurile oferite Pruncului Iisus de către Cei Trei Magi: aurul, tămâia și smirna, despre care a spus că au fost alese cu înțelesuri duhovnicești. „În loc de aur, oferim credinţă dreaptă, ortodoxă. Acesta este aurul creştinilor ortodocşi, dreapta credinţă, curată ca aurul”, a explicat Patriarhul, adăugând că rugăciunea și viața curată sunt simbolizate prin tămâie și smirnă.

Liturghia a fost oficiată de patriarh împreună cu un sobor de înalți prelați, printre care Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, din Patriarhia Ortodoxă a Antiohiei, precum și Episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul și Paisie Sinaitul și Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul.

Crăciunul, sărbătoarea Nașterii Domnului, este prăznuită la 25 decembrie de creștinii ortodocși, romano-catolici, greco-catolici și protestanți.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro