Reclamă

Patriarhul Daniel a declarat public în urmă deciziilor luate în contextul actual că biserica suferă extrem de mult.    În următoarea perioada inn=stitutia se va alinia măsurilor luate de către autorități. Cu toate acestea modul în care oamenii erau prezenți la slujba va fi total schimbat.

Cum vede Patriarhul României situația actuală?

Una dintre principalele reglementări prevede că slujbele să fie desfășurate în aer liber. Astfel credincioșii vor putea păstra în continuare distanțarea socială. Patriarhul este de părere că această perioada va fi în mod cert una de reflectare la viață și sănătatea credincioșilor. Mai mult, acesta este convins că măsurile sunt destul de dure. Pe lângă desfășurarea slujbelor în curțile bisericilor, s-a hotărât că enoriașii să nu s eimpartaseasca în această perioada, iar Taină Spovedaniei să fie realizată în condiții speciale.\

Patriarhul Daniel, Biseric Ortodoxa

Mai mult, Patriarhul României este de părere că următoarea perioada este mai degrabă una de testare a credinței  oamenilor și în mod special a iubirii acestora față de Dumnezeu. Încă de acum două luni, în bisericile ortodoxe slujbele au fost săvârșite de către preoți singuri. În scopul prevenției, măsurile de urgență impuneau  că oamenii să nu ia parte la Sfânta Liturghie această desfășurându-se într-un spațiu închis, respectiv în lăcășurile de cult. S i la anunțul acestei decizii, Patriarhul Daniel i-a încurajat pe români să aibă răbdare. Înaltul i-a sfătuit  și să respecte prevederile comunicate de către autorități. În situația dată, inclusiv Slujba de Înviere s-a desfășurat fără credincioși. mai mult, Lumina Sfânta a ajuns în casele românilor în acest an în condiții speciale.

Totodată Patriarhul a menționat că atât biserica dar și preoții sunt în suferință în aceste momente. Dacă la unele dintre biserici va fi posibilă săvârșirea slujbei în curtea bisericii, acolo unde nu există spațiu președintele a specificat că întrunirile se vor face în față bisericilor.  Deocamdată atât preoții cât și credincioșii vor fi nevoiți să se adapteze acestei schimbări majore.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro