În București, s-a deschis primul târg de Crăciun, în cartierul Drumul Taberei, din Sectorul 6. Iată ce prețuri au pus autoritățile locale pentru o oră la patinoarul situat în parcul unde este organizat târgul.
În Parcul Drumul Taberei s-a deschis Târgul de Crăciun „West Side Christmas Market”, aflat la prima ediție. De asemenea, începând cu joi seara, 25 noiembrie, principalele artere și parcuri din Capitală au fost iluminate festiv.
1. Ce prețuri sunt la târgul de Crăciun din Drumul Taberei
Cei care vor să meagă la Târgul de Crăciun din Drumul Taberei trebuie să știe câteva informații despre prețuri. Intrarea în incintă este gratuită, dar se face pe baza certificatului verde.
Cu siguranță, una dintre cele mai mari atracții de la târgul de Crăciun este patinoarul din incinta parcului. Revenind la prețuri atât copiii, cât și adulții au acces, iar în cursul săptămânii trebuie să plătească 10 lei pentru o oră pe patinoar. În weekend, însă, prețul este de 25 de lei / ora. De asemenea, închirierea unei perechi de patine este de 15 lei.
2. Primăria Sectorului 6 anunță ale târguri de Crăciun care se vor deschide zilele următoare
Primăria Sectorului 6 anunță că zilele viitoare se vor deschide și alte două târguri de Crăciun. Primul dintre ele se află în zona Lujerului, iar cel de-a doilea vis-a-vis de Parcul Crângași. În perioada 25 noiembrie – 25 decembrie, între orele 08:00 – 21:00, se vor putea achiziționa brazi pentru Crăciun, din 4 târguri diferite. Prețurile se vor situa între 50 de lei și 350 de lei, în funcție de înălțime.
„Printre speciile disponibile în acest an se numără brazii caucazieni Abies Nordmanniana, dar și cei rar întâlniți în România, precum: brazii nobili Abies Nobili, molizii argintii Fat Albert și Fastigiata, molizii albaștri, dar și renumiții brazi albi, Abiens Concolor”, transmit autoritățile, arată Libertatea.
Regulile de acces la târgul de Crăciun de la Universitate
Organizatorii Târgului de Crăciun din Piața Universității din București au anunțat că, începând de sâmbătă, pot intra cel mult 1.000 de persoane simultan, iar programul se încheie mai devreme cu o oră, adică la ora 21:00 în fiecare seară.
„Începand de astăzi, 27 noiembrie, conform unei noi Hotărâri emise de Guvern (nr 1.238/26.11.2021), capacitatea evenimentului Bucharest Christmas Market din Piața Universității este limitată la 1.000 de persoane simultan, iar programul se va încheia la ora 21:00, în fiecare seară”, anunță un comunicat CREART.