Reclamă

Salvatorii au la dispoziție mai puțin de 20 de ore să găsească submarinul dispărut. Garda de Coastă din SUA a transmis că au fost detectate mai multe „zgomote” pe care încearcă să le identifice.

Pasagerii submarinului dispărut au mai puțin de 20 de ore de oxigen rămase

Echipele de salvare care au pornit în căutarea celor 5 pasageri dispăruți pe fundul Oceanului Atlantic sunt tot mai presați de timp. Deși submarinul este proiectat cu o rezervă de oxigen de 93 de ore, acum au mai rămas doar 20. Submersibilul a dispărut fără urmă în timpul unei expediții la epava Titanicului, scufundat în 1912.

La căutări participă mai multe echipe, atât cu nave marine, dar și cu avioane. Unul dintre dispozitivele aviatice a detectat mai multe semnale zgomotoase, care se repetau la distanță de 30 de minute.

În zonă a fost adus un sonar suplimentar care în continuare a înregistrat sunete diferite de cele inițiale. Până acum, autoritățile nu au confirmat că acestea provin de la submarinul dispărut. Specialiștii susțin că oceanul este un loc zgomotos, astfel că este greu de stabilit originea acestor semnale.

Echipele cercetează un perimetru de aproape 26.000 km pătrați în apele Oceanului Atlantic. Contactul cu submarinul a fost pierdut în momentul în care se afla la aproximativ 4 km distanță față de epava Titanicului. Poziția exactă a acestuia nu a fost determinată.

250.000 de euro pentru o expediție în adâncuri

Submarinul dispărut a efectuat în ultimii ani mai multe astfel de expediții. El se poate deplasa doar pe direcție orizontală și e proiectat să transmită semnale la fiecare 30 de minute către „nava mamă”. În total, o astfel de expediție durează în jur de 8 ore.

La bordul submersibilului se află cinci persoane, adică maximul pentru care a fost proiectat. Unul dintre ele este pilotul, care a coborât în adâncurile oceanului alături de 3 turiști și un specialist al firmei care deține submarinul.

Pentru această experiență, clienții au plătit o sumă colosală de 250.000 de euro. Dorința să vadă adâncurile Oceanului Atlantic și epava Titanicului i-ar putea costa acum propria viață.

 


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro