Reclamă
Reclamă

O parohie din județul Alba a dat în judecată Inspectoratul Județean de Poliție pentru 11 metri cubi de lemne. Mai exact, biserica a contestat amenda primită pentru depozitarea lemnului într-un alt loc decât cel trecut în documente, potrivit Alba24. În urma procesului, instanța a decis că fapta nu există, mai ales că polițistul uitase să treacă data în procesul verbal.

Scandalul dintre biserică și poliția din Baia de Arieș, județul Alba, a pornit pe 13 iunie 2023. Cu câteva zile înainte, reprezentanții parohiei au descărcat și depozitat aproape 11 metri cubi de lemn de foc într-un loc diferit față de cel care era trecut în aviz, scrie sursa citată. Drept urmare, polițiștii au amendat parohia și au confiscat lemnul.

Supărați pe amenda primită, reprezentanții parohiei au mers în instanță. Au dat IPJ Alba în judecată și au explicat în fața magistraților că lemnul nu fusese descărcat unde trebuia, întrucât strada respectivă era impracticabilă la acea dată, din cauza lucrărilor făcute la rețeaua de canalizare.

Reclamă

În plus, polițistul care a scris procesul verbal a uitat să menționeze în document data la care a constatat fapta. Acesta este motivul pentru care, în timpul procesului, chiar reprezentanții IPJ Alba au cerut instanței anularea amenzii.

„La data transportului, strada menționată în aviz era impracticabilă datorită lucrărilor de canalizare efectuate de către Primăria orașului Baia de Arieș, fiind în imposibilitatea de a descărca cantitatea de material lemnos în locul indicat în avizul de însoțire, fapt ce nu le poate fi imputabil, fiind o cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei, lipsind vinovăția”, se arată în motivarea Judecătoriei Câmpeni.

În urma procesului care a durat luni întregi, la finalul lunii trecute magistrații au admis cererea parohiei, au anulat procesul verbal și, totodată, amenda primită de biserică.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro