Deputaţii ruşi au adoptat marţi o lege care interzice promovarea unui mod de viaţă „fără copii”, în contextul unei crize demografice acutizate de războiul din Ucraina și influențată de politica Kremlinului privind „valorile tradiţionale”. Această lege, care trebuie să treacă prin aprobarea Consiliului Federaţiei şi să fie promulgată de preşedintele Vladimir Putin pentru a intra în vigoare, prevede sancţiuni financiare severe pentru cei care promovează acest stil de viaţă.
Conform legii propuse, persoanele fizice care încurajează un mod de viaţă fără copii prin canalele media, filme sau reclame, vor fi supuse unor amenzi de până la 400.000 de ruble (aproximativ 4.000 de euro). Funcţionarii publici care contravin acestei legi pot fi amendați cu sume duble, iar entităţile juridice riscă amenzi de până la cinci milioane de ruble (aproximativ 47.000 de euro).
Preşedinta Comisiei însărcinate cu politica familială în Duma de Stat, Nina Ostanina, a explicat: „Adoptăm acest proiect de lege pentru a ne proteja tinerii de ideologii inutile”, conform declarațiilor preluate de AFP şi News.ro. Textul legii accentuează necesitatea apărării „valorilor tradiţionale” și încearcă să contracareze criza demografică profundă a Rusiei, o problemă ce își are rădăcinile în perioada sovietică și care nu a fost rezolvată în ciuda câtorva măsuri nataliste anterioare fără succes.
Kremlinul a recunoscut în iulie dimensiunea „catastrofală pentru viitorul naţiunii” pe care o prezintă actuala situaţie demografică. În 2023, rata fertilităţii în Rusia era estimată la 1,41 copii per femeie în perioada reproductivă, conform primelor estimări ale agenţiei ruse de Statistică (Rosstat), citate de cotidianul economic RBC.