Daniel Pavel s-a făcut remarcat odată cu show-ul pe care îl prezintă, „Survivor”. Acesta a ajuns îndrăgit de către telespectatori, însă prea puțini știu ce studii are.

Daniel Pavel a lucrat mai mulți ani pentru marina comercială, apoi a intrat în lumea media și a radioului. Acesta a prezentat timp de doi ani o emisiune la Antena 3 și era gazda unei emisiuni la radio RFI.

Prezentatorul a vorbit despre studiile sale. Daniel Pavel a terminat Liceul de Marină „Navrom” din Constanța. Când era mai mic, își dorea să fie explorator, citea foarte mult și era pasionat de marii exploratori ai lumii. Acest lucru l-a ajutat în cariera sa din marină.

„Tranziţia a fost tot din sfera lecturilor, adică citeam foarte mult în anii ’80. Am beneficiat de o bibliotecă impresionată pe care o are tatăl meu. Am avut o bibliotecă în care mi-am construit lumi imaginare, atunci când nu aveam acces la filme. Ca şi pasionat de Columb, Bartolomeu Diaz sau Magellan, mersul la marină mi s-a părut absolut natural. Ce nu am realizat, adică nu a fost cazul, era că în 1990 când am plecat la drum eu puteam să fac un liceu în Bucureşti, eram bun pe matematică, istorie, însă ceva m-a atras la Liceul de Marină Navrom din Constanţa.”, a spus Daniel Pavel pentru Pagina de Media.

Social Media

La Institutul de Marină a avut contact cu media